David Ankeye (22 de ani) ar putea fi primul fotbalist de la Genoa care semnează cu Rapid după ce clubul italian a fost preluat de Dan Șucu.
Atacantul nigerian al celor de la Genoa, David Ankeye (22 de ani) e foarte aproape de un transfer la Rapid.
David Ankeye, la un pas de Rapid!
Jurnalistul italian Nicolo Schira, specializat pe transferuri, a anunțat astăzi pe rețelele de socializare că atacantul nigerian al lui Genoa, David Ankeye, este la un pas de un transfer la Rapid.
Conform site-ului calciogenoa.it, mutarea s-ar produce sub formă de împrumut, iar fotbalistul african și-ar păstra salariul pe care îl primește din partea clubului italian, care ar urma să fie împărțit între cele două grupări.
Atacantul de 1,91m este cotat în acest moment la 1,8 milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt. La începutul carierei, Ankeye a evoluat în Nigeria, Suedia și Tunisia, iar în vara lui 2023 a semnat cu Sheriff Tiraspol. Prestațiile din Republica Moldova i-au impresionat pe cei de la Genoa, care au plătit 2,5 milioane de euro în schimbul său în ianuarie.
Africanul nu a confirmat însă în tricoul grupării din Serie A, pentru care a evoluat în doar 11 partide, fără să marcheze vreun gol. În acest sezon, David Ankeye are doar 52 de minute jucate în cinci meciuri, patru în campionat și unul în Cupa Italiei. Fotbalistul de 22 de ani mai are contract cu Genoa până în vara lui 2028.
Dacă Ankeye este aproape să devină primul fotbalist de la Genoa care semnează cu Rapid, italienii ar putea transfera la rândul lor un jucător de la formația giuleșteană.
Dan Șucu, președinte la Genoa?
Dan Șucu va reveni la Genova pe 12 ianuarie 2025, iar această zi ar putea fi prima din noua eră a clubului. Omul de afaceri român a plătit 45 de milioane de euro pentru 77% din acțiunile clubului Genoa, iar acesta ar putea să devină și noul președinte al grupării, conform site-ului calciogenoa.it. Momentan, funcția este ocupată de Alberto Zangrillo (66 de ani).
„Cu Șucu, Genoa are din nou un proprietar care investește din propriul buzunar, iar din acest motiv este natural ca el să își dorească să fie președinte.
Viitorul actualului ‘număr 1’, Alberto Zangrillo, care încă face parte și din consiliul de administrație, va fi așadar unul dintre subiectele interesante ale începutului de an” afirmă sursa citată.