George Călin era mândrul proprietar al unuia dintre cele mai prestigioase și renumite restaurante din București, „Carul cu Pește”. George moștenise restaurantul de la tatăl său, care, la rândul său, îl moștenise de la tatăl lui.
Deși George avea un manager extrem de eficient, Cătălin Fărcaș, își supraveghea îndeaproape restaurantul, apărând adesea la ore neobișnuite, când personalul nu se aștepta, și astfel a descoperit că Rosa fura.
Bucătăria se închidea de obicei la 22:30, moment în care personalul de curățenie prelua responsabilitatea. Bucătarul și asistenții săi plecau acasă pentru bine-meritatul lor odihnă, lăsându-și locurile de muncă impecabile.
Paharele, farfuriile și tacâmurile murdare erau strânse și puse în mașinile mari de spălat vase industriale de o echipă de trei persoane. Când personalul venea a doua zi, găseau totul curat.
Într-o zi, George a intrat la ora 01:00 dimineața și a traversat bucătăria spre spate pentru a verifica colecția sa prețioasă de vinuri, pentru care „Carul cu Pește” era renumit.
În timp ce trecea, a observat că una dintre femei răzuia resturile de friptură de pe una dintre farfurii pe o tavă într-o pungă de plastic legată la brâu sub șorțul ei. Când a terminat, a clătit cu grijă farfuria și a pus-o în mașina de spălat vase.
A luat următoarea farfurie și a făcut la fel. De data aceasta, resturile erau o porție aproape intactă de Pui Kiev. George s-a dat înapoi și a privit. Femeia părea să aibă în jur de 40 de ani și avea o față subțire și trasă.
În timp ce lucra, fredona încet pentru sine. „Popescu!” George a fost surprins să audă tonurile aspre ale managerului său, Cătălin Fărcaș. „Închide-ți gura și oprește-te din furat. Vreau să închid!”
Femeia s-a înroșit, și-a plecat capul și a închis ușa mașinii de spălat vase, a turnat detergentul și a pornit mașina de oțel. Apoi a fugit în vestiar, în timp ce o altă femeie a început să curețe podeaua bucătăriei.
George, care se ținuse cu grijă ascuns, a ieșit și a așteptat în umbră lângă ușa din spate. Curând cei trei angajați de curățenie au ieșit, urmați de Fărcaș, care mormăia.
Femeia pe care Fărcaș o numise Rosa și-a tras mai aproape haina subțire și s-a grăbit pe o alee întunecată și îngustă, iar George a urmat-o. La trei blocuri distanță, femeia a deschis o ușă și a dispărut într-o clădire industrială.
George s-a încruntat când a citit placa mare de afară: „Depozit”. Aceasta însemna că această mare fostă fabrică era considerată nesigură, deci ce căuta femeia acolo?
Îți amintești de trecutul tău și ajută-i pe cei care încearcă să-și construiască un viitor mai bun.
George a deschis ușa și a intrat. A urmat sunetul vocilor și lumina până a ajuns la ceea ce fusese odată un birou administrativ cu pereți de sticlă.
Pereții erau intacți, iar în interior, George a văzut-o pe femeia Rosa și ceea ce păreau a fi patru copii de diferite vârste. Rosa scotea cu grijă o serie de pungi de plastic din poșetă și le punea pe o masă.
Apoi a servit repede resturile de mâncare pe farfurii și le-a distribuit copiilor. Deci Rosa lua resturile de la farfuriile murdare ale clienților și le dădea copiilor ei!
George era indignat. Cum se putea întâmpla asta în frumosul său „Carul cu Pește”? Avea de gând să pună capăt acestei situații. S-a strecurat în liniște, fără ca femeia sau copiii să-l vadă.
A doua zi, când personalul restaurantului a venit să se pregătească pentru ora de cină, George era acolo. „Fărcaș,” a strigat el. „Vino aici, te rog, trebuie să vorbesc cu tine.”
Fărcaș l-a urmat pe George în biroul său. „Domnule Călin,” l-a salutat Fărcaș cu un zâmbet unsuros. „Ce surpriză plăcută!”
„Asta rămâne de văzut,” a spus George rece. „Sunt câteva lucruri care se întâmplă în restaurant pe care nu le aprob, Fărcaș.”
Fărcaș s-a încruntat. „Orice te nemulțumește… te rog, spune-mi și voi remedia imediat.”
„Am fost aseară la închidere, Fărcaș, și am văzut una dintre femei răzuind resturile de pe farfurii și luându-le acasă – probabil pentru a le mânca.”
Fărcaș părea vizibil șocat. „Serios? Nu știam…”
„Ba da, știai,” a izbucnit George. „Te-am auzit vorbind cu femeia.”
„Domnule,” s-a văitat Fărcaș, „te asigur…”
„Am dat ordine ca resturile de mâncare și ingredientele din bucătăria noastră să fie livrate la adăpost,” a spus George. „Și știai asta. Și mai știai că una dintre angajatele noastre trăiește din resturile de pe farfuriile murdare?”
„Erh…” Fărcaș și-a dres glasul. „Ei bine, da, dar voi pune capăt imediat! E vorba de această femeie – Rosa ? Am angajat-o temporar.E imigrantă.
„Da,” a spus George rece. „Știu cum sunt. Disperate, dispuse să muncească pe nimic, uneori înfometate. Știu cum sunt imigranții. Vezi tu, Fărcaș, bunicul meu a fost și el imigrant.”
„Domnule,” a gâfâit Fărcaș, „te asigur…”
„Presupun că ai angajat-o pe doamna Rosa pe o fracțiune din salariul pe care l-am bugetat pentru poziția ei și ai băgat restul în buzunar,” l-a acuzat George, iar Fărcaș s-a înroșit ca sfecla.
„Ești concediat, Fărcaș. Ai exploatat aceste femei disperate, obligându-le să-și hrănească copiii din resturi,” a răcnit George. „Dar s-a terminat!”
Apoi, George a chemat-o pe Rosa . „Doamna Rosa ?” a întrebat el cu blândețe femeia speriată.
„Da,” a șoptit ea.
„Știu că ai luat resturi acasă pentru copiii tăi și sunt aici să-ți spun că s-a terminat,” i-a spus George.
„Te rog, domnule,” a spus Rosa cu demnitate, „nu mă concedia. Nu am pe nimeni și am nevoie de mâncare… Banii nu sunt suficienți.”
„Știu,” a spus George blând. „De aceea vei primi o mărire de salariu și un contract de muncă.”
Rosa s-a uitat la el și i-a căzut gura. „O mărire?”
„De asemenea,” a adăugat George, „bunicul meu a cumpărat întreaga clădire, iar în spate este un mic apartament pe care l-am folosit pentru depozitarea mărfurilor uscate. Am ordonat să fie eliberat și curățat.
„Este mic, dar mai bun decât o fabrică abandonată și are electricitate și apă caldă și rece. Tu și copiii tăi vă veți muta acolo astăzi. Și nu mai mâncați resturi, veți primi mâncare adecvată!”
Rosa plângea. „De ce faci asta?” a șoptit ea. „Ne ajuți?”
„Pentru că,” a spus George blând, „cu mulți ani în urmă, bunicul meu a venit în acest oraș, în această țară, cu nimic altceva decât visurile lui, și cineva l-a ajutat. Fac același lucru pentru tine.”
„Poate într-o zi, tu sau unul dintre nepoții tăi veți oferi o mână de ajutor altcuiva.
Ce putem învăța din această poveste?
Este greșit să exploatezi disperarea celor care încearcă să-și construiască o viață mai bună. Managerul o plătea pe Maria cu mai puțin decât trebuia și fura restul până când George a descoperit adevărul.
Îți amintești de trecutul tău și ajută-i pe cei care încearcă să-și construiască un viitor mai bun.
Deși era bogat, George și-a amintit de unde a venit și a fost hotărât să-i ajute pe alții.
Împărtășește această poveste cu prietenii tăi. Le-ar putea lumina ziua și îi poate inspira.
