Acasă Monden Când va naşte Geta Sterp și de ce a fost nevoită să...

Când va naşte Geta Sterp și de ce a fost nevoită să se întoarcă înapoi acasă, după ce a mers la spital. „Eu una îmi doresc foarte mult să nasc natural”

119
0

Geta Sterp a vorbit despre când va naște și cum îşi dorește să aducă pe lume copilul.

RECLAMĂ

Bucurie mare pentru Geta Sterp, deoarece urmează să devină mămică. Aceasta a făcut un filmuleţ, săptămâna trecută, în care a arătat cum pleacă la Timişoara, fiind pregătită să nască, însă acolo medicul a trimis-o înapoi acasă, deoarece colul nu era deloc deschis.

„Am ajuns în cameră și vreau să povestim puțin pentru că săptămâna trecută, când am făcut 40 de săptămâni, am spus că plec de acasă și mă pregătesc de naștere, așa mă gândeam eu.

Am ajuns la Timișoara și mi-a zis medicul că nu e deschis colul deloc, iar sfatul lui e să merg înapoi acasă. Sfatul a fost să merg înapoi să nu stau să aștept aiurea, iar săptămâna aceasta am revenit, mai exact ieri, pentru că am deja 41 de săptămâni și ar fi timpul să nasc. Am primit foarte multe mesaje de la voi în care mi-ați spus că ați născut și la 42 și la peste 42, însă din ce mi-a zis medicul și din ce am înțeles, nici nu e bine să stai foarte mult peste termen, adică termenului este între 37 și 42 de săptămâni. Chiar ne spuneau astăzi la cursul la care am fost.”, a spus Geta Sterp.

Când va naşte Geta Sterp?

Aceasta a hotărât să rămână în Timişoara, alături de soţul ei, deoarece, fiind prima naștere, îi este teamă să plece pe drum, în pline contracţii.

„Eu teoretic am 41 de săptămâni. Medicul a zis că mă pot întoarce acasă și să revin chiar când mă apucă contracțiile. Dar am hotărât cu Sebi să rămânem în Timișoara, pentru că fiind prima naștere, nu știm cum o să fie exact, o să fim stresați, cum o să fie traficul și cred că nu e tocmai plăcut să pleci nici în clipa aceea de acasă, cu apa ruptă sau cu contracții foarte mari.

Eu una îmi doresc foarte mult să nasc natural și îmi doresc ca totul să vină natural. Am zis că luni o să merg să mă vadă din nou medicul, iar atunci vom stabili împreună ce vom face. A zis că dacă nu voi naște natural zilele astea, mă ajută ei să îmi provoace contracțiile și poate dă Domnul să nasc natural.”, a mai spus Getuța.

Sursa: Când va naște Geta Sterp și de ce a fost nevoită să se întoarcă înapoi acasă, după ce a mers la spital. „Eu una îmi doresc foarte mult să nasc natural” – KFetele

RECLAMĂ
Articolul precedentDiana Șoșoacă tună și fulgeră după publicarea rezultatelor exit-poll. Președinta SOS: „Voi cere anularea alegerilor parlamentare”
Articolul următorCCR a validat primul tur al alegerilor prezidențiale. Turul doi, Călin Georgescu – Elena Lasconi, are loc pe 8 decembrie