Mircea Lucescu a șters pe jos cu fotbaliștii naționalei Kosovo după meciul cu România, pentru scenele dramatice pe care le-au făcut în ultimul minut al meciului.
„Il Luce” condamnă felul în care kosovarii au ales să se victimizeze în ultimul minut al meciului, când căpitanul Amir Rrahmani a luat decizia de a-și scoate colegii de pe teren, în ciuda a ceea ce i-a transmis selecționerul și arbitrul.
Mircea Lucescu, nervos după România – Kosovo
Mircea Lucescu a fost nervos după meciul României contra Kosovo, acuzându-i pe adversari pentru gestul făcut, și anume de a părăsi terenul, deși nu au primit acceptul arbitrului să facă acest lucru:
„Dacă lucrurile s-ar fi întâmplat într-o altă țară decât aici, după 15 minute s-ar fi dat victoria noastră. N-am văzut bannere, n-am văzut nimic împotriva lor.
Acolo ne-au fluierat, au aruncat cu sticle în noi și am continuat să jucăm. Eu pe jucători sunt supărat, dacă ești profesionsist joci în orice condiții.
N-am făcut cel mai bun joc al nostru, dar rezultatul e important. Trebuie să fie 3-0. Am avut o situație în 1989, dar măcar acolo era o decizie luată de partid. Le-am permis mult prea mult!
E o echipă de fotbal, lipsită de fair-play, făcând un gest incredibil, gest făcut atunci când au văzut că ei nu mai au cum să câștige împotriva noastră”.
„E penibil ce au făcut!”
„E ieșit din comun ce au vrut să facă. E penibil ce au făcut. N-aveau niciun motiv pentru care să facă acest gest, suntem sportivi și trebuie să ne comportăm ca atare. E inadmisibil un astfel de comportament, mai ales că nu s-a scandat nimic.
E o rușine pentru toată lume, e o jenă pentru ei ca sportivi. Se vede de la o poștă că au vrut intenționat să facă asta. Se vedea că era o necesitate a lor ca să obțină această calificare”, a continuat Mircea Lucescu.
„Ne-am apărat foarte bine, foarte exact, am avut și o bară, dar în rest a fost cam puțin față de pretențiile noastre, față de pretențiile mele. Trebuie să câștigăm meciul cu Cipru și să recuperăm jucătorii până la meciul următor.
Stanciu nu va putea juca nici luni, are o plagă serioasă, o tăietură adâncă. Îi felicit pe jucători pentru că au reușit să joace în aceste condiții, au ieșit greu din apărare, dar până la urmă calificarea e calificare!”, a mai spus selecționerul României.
sursa:https://www.fanatik.ro/mircea-lucescu-sterge-pe-jos-cu-nationala-kosovo-dupa-meciul-cu-romania-e-penibil-si-jenant-ce-au-facut-20897710?utm_medium=Social&utm_campaign=ECBmanualEdi&utm_source=FacebookFanatikEdiLucReac