Locuind cu mama și bunica mea nu a fost niciodată ușor, dar am încercat să facem tot ce puteam pentru a crea un cămin fericit. Nu aveam multe lucruri materiale, dar aveam iubire, iar pentru mine, asta era suficient.
Cu toate acestea, nu puteam să nu mă simt entuziasmată pentru bal. La fel ca multe alte fete, visam să port o rochie frumoasă și să mă simt specială, să simt că aparțin acelei lumi strălucitoare.
Într-o dimineață, mama mea, Dina, și bunica mea, Holly, m-au surprins cu un plic. „Am economisit de ceva timp,” a spus mama încet, împingându-mi plicul peste masă.
Înăuntru, am găsit exact suma de care aveam nevoie pentru a-mi cumpăra rochia de vis. „Vă mulțumesc!” le-am îmbrățișat strâns. „Nu pot să cred că ați făcut asta pentru mine!”
Eram atât de fericită și abia așteptam să cumpăr rochia perfectă.
În drum spre magazinul de rochii, în autobuz, țineam plicul cu bani strâns în mână, visând la rochia pe care aveam s-o aleg. Imaginam cum ar fi să o port, cum m-aș simți în acea seară de bal. Dar gândurile mele au fost întrerupte când doi controlori de bilete au urcat în autobuz și au început să verifice biletele călătorilor.
Atunci am observat un bărbat așezat în spatele autobuzului, care părea vizibil neliniștit. „N-nu am biletul,” a spus el, încercând să-și păstreze calmul. „Am uitat portofelul acasă.”
Cei doi controlori s-au privit iritați unul pe celălalt.
„Fără bilet înseamnă amendă,” a spus unul dintre ei, cu o voce rece. „Trebuie să plătești, altfel chemăm autoritățile.”
Bărbatul părea disperat. „Vă rog, vă implor,” a spus el cu voce tremurândă. „Trebuie să ajung la fiica mea. E bolnavă, iar eu trebuie s-o duc la spital. Am uitat portofelul în graba mea. Vă rog, am nevoie doar să ajung la ea. Nu pot să plătesc amenda.” Controlorii nu păreau deloc impresionați de povestea lui. Unul dintre ei a dat din cap dezaprobator.
„Am auzit toate scuzele posibile. Dacă nu poți plăti amenda, va trebui să le explici poliției.”
Inima mi s-a strâns văzând disperarea din ochii bărbatului.
Am ezitat, gândindu-mă la rochie, dar o voce interioară îmi spunea că acest om avea nevoie de ajutorul meu mai mult decât aveam eu nevoie de o rochie. Fără să mă mai gândesc de două ori, m-am ridicat și am spus: „Plătesc eu amenda lui.” Bărbatul, Rick, m-a privit cu ochii mari în timp ce le întindeam controlorilor banii mei.
„Nu… Nu-mi vine să cred că ai făcut asta,” a spus el, cu lacrimi în ochi. „Mi-ai salvat ziua. Mulțumesc!”
„Este în regulă,” i-am zâmbit. „Sper ca fiica ta să se facă bine curând.”
M-am întors acasă fără rochia de bal și i-am povestit mamei mele ce s-a întâmplat. A fost furioasă.
„Ai dat banii așa?” m-a întrebat ea, șocată. „Cum ai putut fi atât de naivă, Carly? Bărbatul acela putea să fie orice! Dacă te-a păcălit?” Ochii mi s-au umplut de lacrimi. Nu m-am gândit la asta.
Atunci, bunica mea m-a luat în brațe.
„Ai făcut bine,” mi-a șoptit ea. „Bunătatea se întoarce întotdeauna.”
Câteva zile mai târziu, am mers la bal purtând o rochie veche. Mă simțeam total în afara locului, în timp ce celelalte fete dansau în rochiile lor strălucitoare și frumoase.
Aproape că regretam că venisem, până când am simțit o bătaie ușoară pe umăr.
M-am întors și l-am văzut pe Rick stând acolo, zâmbind. Lângă el era fiica lui, sănătoasă și plină de viață. „Aceasta este fiica mea, Haley,” a spus el.
Apoi mi-a întins o cutie frumos ambalată.
„Te rog, deschide-o,” a insistat Rick.
Nu-mi venea să cred ce vedeam când am desfăcut ambalajul. Rick îmi cumpărase cea mai frumoasă rochie pe care o văzusem vreodată.
„Nu știu ce să spun…” am zis, uimită.
Rick a zâmbit. „Ai spus deja totul ajutându-mă când nimeni altcineva nu ar fi făcut-o. Acum, este timpul să te bucuri de seara ta.”
Am schimbat rapid rochia veche cu cea nouă și am pășit în sala de bal simțindu-mă ca o adevărată prințesă. În acea noapte, am realizat că bunătatea chiar se întoarce atunci când te aștepți cel mai puțin.
sursa:https://roactual.ro/?p=1761&fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR0pX9QYtie3NBiBlguXJvIYc0MTuFhcWNe93_O_tnMd9PS_9ewsQVsq14k_aem_bs4VszQe0-8_LCZDvYXigQ
