Acasă Monden Fosta ispită de la Insula Iubirii, mărturii din infernul din Spania! Bianca...

Fosta ispită de la Insula Iubirii, mărturii din infernul din Spania! Bianca Pop, la doar câțiva kilometri de inundațiile devastatoare care au ucis zeci de oameni: ”Iau în calcul să vin în România”

191
0

Peste 150 de oameni au murit, iar foarte mulți încă sunt căutați în Spania de către salvatori, după inundațiile uriașe din Valencia! La doar câțiva kilometri de infern se află și Bianca Pop, fosta ispită de la Insula Iubirii, care e stabilită acolo de ani buni alături de partenerul ei și de fiica de doar un an și jumătate. Declarații exclusive despre momente de groază. Se gândește să vină în România dacă situația se agravează și în orașul în care locuiește cu familia.De câteva zile, Spania trece prin momente extrem de grele, asta după ce în Valencia inundațiile în urma ploilor au făcut ravagii. Peste 150 de oameni au murit până în prezent din cauza inundațiilor severe, apa a făcut prăpăd pe străzi și a distrus tot ce i-a ieșit în cale. Oamenii au rămas fără curent, fără autostrăzi, iar magazinele nu mai au alimente pentru consum.

RECLAMĂ

Mărturii din infernul din Spania! Bianca Pop, fosta ispită, speriată de tot ce se întâmplă

Fosta ispită de la Insula Iubirii, Bianca Pop, se află la puțini kilometri depărtare de Valencia, locul unde inundațiile au ucis atâția oameni, iar pe alții i-a lăsat fără case și mașini. În exclusivitate pentru Spynews.ro, bruneta face mărturii terifiante despre situația care a scăpat de sub control.

”Sunt inundați foarte mari la 50 de km de mine și la 200 de km de Valencia. E ruptă autostrada, în Valencia nici nu se poate intra. Nici nu putem merge la Castellon, la Consulatul României, deoarece e ruptă autostrada. Dacă e ceva urgent și am nevoie de ceva, nu pot să merg”, a spus Bianca Pop despre inundațiile uriașe.

Bianca Pop spune că momentan în orașul în care locuiește cu familia sa, cu partenerul și cu fiica de un an și jumătate, situația e sub control și speră să nu mai plouă atât de puternic așa cum s-a întâmplat în ultimele zile.

”La noi momentan este bine, avem alimente în supermarket, dar acolo e groaznic. Toate supermarketurile sunt goale, nu mai sunt alimente pe rafturi. Sper să nu mai vină ploi așa”, a mai spus bruneta.

Se gândește să se întoarcă în România dacă ploile continuă
Bianca Pop e speriată pentru tot ceea ce se întâmplă și ne-a declarat că ea în România nu ar vrea să se mai întoarcă niciodată, dar în cazul în care ploile vor continua și situația se agravează și în orașul în care stă, atunci ea își va lua familia și se vor întoarce în țara natală pentru a fi în siguranță.
”Dacă cumva ar fi groaznic și aici iau în considerare să mă întorc în România, dar altfel nu. Eu sper să nu ajungă, că la 50 de km de noi a fost foarte rău, sper să se oprească și să ne ocolească. M-aș speria groaznic să fie așa, mai ales că avem și copil mic. Îți trebuie mâncare, una alta. Rămâi fără curent, nu e totuna”, ne-a mai zis Bianca Pop.Din păcate, în urma inundațiilor din Valencia, 22 de români au fost dați dispăruți, iar 10 dintre ei au fost găsiți. Printre cele 158 de persoane decedate se află și o familie de români: soții Gabi și Dani, împreună cu fiica lor, Alex. Aceștia erau stabiliți în Spania de 20 de ani.

sursa:https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/fosta-ispita-de-la-insula-iubirii-marturii-din-infernul-din-spania-bianca-pop-la-doar-cativa-kilometri-de-inundatiile-devastatoare-care-au-ucis-zeci-de-oameni-iau-in-calcul-sa-vin-in-romania-342634.html?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR0d9zd0FRQciI-rlBU3AoBkZPsPTcwvbIz2Vs6PlF-iJbgLPcRg6_62OLU_aem_cop6lOmzKV-pyzMOunpIag

RECLAMĂ
Articolul precedentSe spune că ești un om puternic atunci când poți mânca singur la restaurant fără să temi că vei fi judecat. Pe acest principiu se pare că merge și Adrian Mutu. Antrenorul se simte bine și atunci când iese singur în oraș.
Articolul următorMihai Rotaru vrea să dea marea lovitură: Cristian Chivu, antrenor la Universitatea Craiova.