Municipiul muscelean a găzduit recent o nouă ediție a Festivalului Național de Romanțe și Poezie ”Rapsodii de toamnă”, o manifestare inițiată în urmă cu două decenii spre omagierea persoanelor vârstnice, știut fiind faptul că la început de octombrie se sărbătorește ziua seniorilor.Prezidat ca de obicei de profesioniști precum decanul Facultății de Muzică de la Brașov, Mădălina Rucsanda, și profesori de muzică, festivalul și-a desemnat și premianții la interpretare de poezie și romanțe. Trofeul pentru secțiunea muzică i-a revenit Lidiei Bahnaru, din Chișinău, premiată anii trecuți și la ”Crizantema de aur”, premiul I fiind obținut de reprezentanta Cercului Militar Curtea de Argeș, Ileana Machidon. Iar printre artiștii care au susținut recitaluri s-a aflat Sanda Ladoși, și ea membră a juriului și reîntoarsă la Câmpulung după ce tocmai fusese prezentă la Festivalul de film ”Muzica în filmul românesc”, la Complexul Ceramus.