U Cluj și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate partida din etapa cu numărul 10 a SuperLigii, scor 1-1.
”Șepcile Roșii” au deschis scorul înainte de pauză, prin Thiam (38), cu o lovitură de cap, la un corner executat de Dan Nistor, iar gruparea din Bănie a restabilit egalitatea la jumătatea actului secund, după șutul lui Oshima deviat de Simion.
Mihai Rotaru, după U Cluj – Universitatea Craiova 1-1: ”Gâlcă face o treabă bună”
În urma acestui rezultat, U Cluj a rămas neînvinsă și e în fruntea SuperLigii, cu 22 de puncte, la 5 lungimi în fața ocupantei locului secund, Oțelul Galați, care are un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă, Universitatea Craiova se află pe 4, cu 16 puncte.
Oltenii înregistrează o serie modestă, cu două remize și două înfrângeri în precedentele patru runde. În ciuda rezultatelor slabe din ultima perioadă, Mihai Rotaru, patronul Craiovei, a transmis clar că nu și-a pierdut încrederea în antrenorul Costel Gâlcă.”Gâlcă face o treabă bună, a avut o medie foarte bună până acum patru etape. Hai să scoatem Clujul, că este liderul de moment.
Să faci egal la ei, în condițiile în care au bătut CFR, Rapid și au făcut egal cu FCSB, e un rezultat care nici nu te bucură, nici nu te întristează.
Dacă până acum 4 meciuri avea medie de peste două puncte pe meci, trebuie să vedem și partea bună. Nu putem acum după 3 meciuri să spunem că nu mai suntem mulţumiţi”, a transmis Mihai Rotaru, la emisiunea Fotbal Club.
sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/universitatea-craiova-patru-meciuri-la-rand-fara-victorie-iar-rotaru-a-intrat-in-direct-mesaj-ferm-in-legatura-cu-galca-3183437