O femeie divorțată a povestit pe rețelele de socializare cum a cunoscut un bărbat în tren. Povestea este extrem de emoționantă
Povestea extrem de emoționantă:
Pe Vlad l-am cunoscut in tren si nu mi-a trecut nicio clipa prin minte ca intre noi s-ar putea infiripa ceva. Eu eram divortata, el…in prag de despartire. Pare ciudat, dar, dupa o noapte de amor, a realizat ca nu vrea sa-si piarda familia.
Ma urcasem in ultimul moment ii acceleratul spre Brasov, unde ma duceam intr-o delegatie. Ni era aglomerat, asa cum credeam. in compartiment, se afla o singura persoana, un barbat pe al carui chip am citit de 1; inceput o tristete fara margini.
Avea multe bagaje, de parca voia sa paraseasca definitiv Capitala. Parea tot timpu adancit in ganduri, iar din cand in cand iesea pe culoar ca sa se mai dezmorteasca. Am intrat in vorba cu el, dii curiozitate, dar si ca sa treaca timpul ma usor:
– Cred ca nu mergi in delegatie, ca mine, dupa cate bagaje ai… Mai degraba, in vacanta, nu-i asa?
– Ma duc la parinti, la Fagaras, mi-a zis el, scurt.
Era clar, tipului ii lipsea cu desavarsire buna dispozitie. Nu am mai zis nimic si am inceput sa-l studiez. Era destul de chipes, doar ca supararea prin care trecea il intuneca la fata. Purta si verigheta pe inelarul stang, semn ca era casatorit. „Probabil s-o fi certat cu nevasta-sa si de aia se duce la parinti. Are si mult bagaj, poate chiar a plecat definitiv de acasa…”, mi-am spus eu in gand.
Plictisita deja, am incercat sa reinnod discutia:
– E vreme frumoasa pentru calatorie, avem noroc! Eu ma duc in delegatie la Brasov, stau vreo saptamana acolo, si m-am interesat din timp, ca sa nu ma prinda iama pe nepregatite. 0 sa fie cald, chiar soare in unele zile!- Eu nu stiu cum e timpul la Fagaras.
Nu stiu nici ce mai fac parintii mei, fiindca nu am avut timp sa-i vizitez. Familia mea nu prea trage intr-acolo, si atunci plec uneori singur. Nici nu am su-nat-o pe mama, dar sunt sigur ca va fi fericita sa ma vada…
– Si mie imi plac surprizele, sunt sigura ca ai tai se vor bucura. Dar… de ce pleci fara familie?
– Asa trebuie. S-au intamplat niste lucruri urate si sotia mea nu vrea sa-si vada socrii, dimpotriva…
– Sa inteleg ca sunteti in prag de divort? am indraznit.
– Nu tocmai, dar nici nu mai avem mult pana acolo. Nervii si tensiunea sunt stapane in casa noastra, simt asta si copiii, caci avem doi. N-am mai suportat! Azi-noapte, mi-am facut bagajele si iata-ma aici, cu gand de plecare undeva, departe. M-am hotarat de-abia in gara sa merg la ai mei.
– imi pare rau de ce aud… Dar te vei intoarce acasa, nu? Te intreb pentru ca si eu am fost intr-o situatie similara in urma cu ceva ani, dar nu erau copii la mijloc…
– si ce ai facut, mai esti cu sotul tau?
– Este o poveste lunga, dar am timp sa-ti spun totul. Uite cum a fost: eu m-am casatorit de tanara, aveam doar 20 de ani si voiam sa ma fac fotomodel, ba chiar sa-mi deschid agentia mea de fotomodele. Sotul meu avea putere financiara, dar nu era de acord cu mine.
M-a legat de cratite, voia copii, voia sa imi ingroape tineretea si visele. Eu asa simteam, si atunci l-am parasit.- si ai reusit sa fii fotomodel?
– Nu, dupa divort a aparut o alta alternativa profesionala pentru mine si mi-am abandonat visul cu agentia, dar tot n-am regretat ca am divortat. Sunt femei carora nu li se potriveste viata de familie, iar eu sunt una dintre ele…
– Culmea, nevasta-mea se considera o familista, o sotie si o mama-model, se crede facuta pentru toate astea, dar e o artagoasa fara drept de apel! Turuie toata ziua, imi face reprosuri, imi minimalizeaza fiecare efort de a ma face util in casa, intr-un cuvant, sunt o zdreanta in propriul meu camin! Eu asa simt. Iar copiii sunt cam la fel ca mama lor…
– Cum asa?!
– Asa bine! Ada, caci asa o cheama pe sotia mea, se cearta mereu cu mine in fata copiilor, luandu-i drept martori, iar ei, incet-incet, au inceput sa ma considere vinovat pentru tot si s-au indepartat de mine…
– si cu fuga asta a ta de acasa vrei sa ii pedepsesti pe toti?
– Poate. Dar sigur este faptul ca am nevoie de liniste, daca de tandrete nu am mai avut parte de multa vreme…
– Ai incercat sa discuti cu ea, sa vezi ce o nemultumeste cu adevarat? Poate si ea duce lipsa de tandrete, nu? Aici iar iti vorbesc din proprie experienta.
– Ma voi gandi la asta cat stau la ai mei. Pe de o parte, vreau sa divortez, pe de alta, nu, dar clar este faptul ca trebuie sa se schimbe ceva in mariajul nostru. Nu mai iesim impreuna din casa, vecinii ne vad umbland doar separat, ne sare mustarul amandurora din orice.
De cinci luni nici nu mai dormim impreuna: eu m-am mutat in sufragerie dupa un scandal monstru, pentru ca, vezi Doamne, nu mi-am dat seama ca rufele erau pregatite pentru calcat, iar eu le-am pus in dulap alandala si abia zvantate, de s-au sifonat mai rau.
– Dar nu te-ai gandit ca i-ai adus un afront teribil nevestei tale mutandu-te in sufragerie, lasand-o singura in dormitor? Crede-ma, asa i-ai dat mai tare apa la moara! Ce-ai fi simtit tu daca parasea ea patul conjugal, pentru a se muta in camera alaturata? Iti spun eu, te-ai fi simtit atat de jignit, incat ai fi intentat actiune de divort!- Dar cum altfel sa ma fi razbunat, cand ea nu mai are o vorba buna pentru mine si, cum ti-am spus, ma face sa ma simt un strain in casa, alaturi de copiii nostri, ai mei?
– Pentru femei nu-i usor in ziua de astazi. Ada ta munceste, i-o fi greu si la locul de munca, si acasa, si probabil a simtit ca nu se mai poate sprijini pe tine. Arata-mi tu un barbat care s-ar descurca daca ar avea pe cap si serviciu, si familie, in special cresterea copiilor!
– Eu nu m-as descurca, dar Ada s-ar descurca, daca nu ar fi atat de maniaca si nu ar vrea sa le faca pe toate deodata. Cum nu-i iese bine ceva, chiar si un fleac, da vina pe mine! Uite, am invatat si sa gatesc! 0 scutesc cat pot de treaba, dar ea zice ca ne vom imbolnavi cu totii cu mesele gatite de mine. Nu ma incurajeaza cu o vorba macar.
Am trecut apoi pe lustruitul prin casa, dar ea nu vede ca in ansamblu e curat, ci observa numai petele care mai raman pe pardoseala, ca, deh, nu sunt un indemanatic!
– Aici, ea nu procedeaza bine. Daca te-ar incuraja, tu ai fi multumit, iar ea si-ar usura munca. Dar eu totusi cred ca neintelegerile voastre pleaca din dormi-tor, mai ales daca zici ca, de cand te-ai mutat de acolo, sotia ta nu mai are deloc ochi pentru tine. Femeile neglijate sunt
mai nemultumite decat barbatii, chiar daca nu spun asta cu voce tare. Sotia ta se razbuna in alt fel pentru ca tu o pedepsesti neglijand-o: iti cauta nod in papura si se da ea model pentru copiii vostri, in timp ce pe tine te marginalizeaza!- Voi, femeile… De unde stii tu ca asa stau lucrurile?
– Sunt convinsa ca am dreptate, daca la mijloc nu e cumva un amant de-al ei.
– Nu, asta in niciun caz! Nu are timp si as putea-o urmari toata viata, si tot n-as gasi-o in pat cu altcineva!
Timpul trecea si tristetea de pe chipul sau tot nu disparea. Bine, luase hotararea sa-si vada parintii, sa le spuna pasul, dar apoi? Problemele nu ramaneau? I-am propus pe loc:
– Vlad, tu ai nevoie de o schimbare care sa-ti scoata toate necazurile din minte. Coboara cu mine la Brasov, sa mai discutam, sa petrecem putin impreuna, si asa va fi mai bine. De ce sa intinzi povestea problemelor tale conjugale pana la Fagaras, sa-ti mai necajesti si parintii? Ramai cu mine macar o zi si iti promit ca te vei simti mai bine dupa acest rastimp!
S-a uitat la mine cu o privire cam rata-cita, nu stia ce sa-mi raspunda, dar nu l-am lasat sa dea inapoi:
– in viata fiecarui barbat insurat inter-vine un moment in care crede ca nu are nevasta pe care si-o doreste, un moment in care se crede inutil in caminul pe care el insusi l-a cladit. Te voi ajuta eu sa treci peste acest impas, apoi te intorci acasa si vei vedea ca totul va fi bine. Ba eu cred ca sotia si copiii tai iti simt deja lipsa si cugeta la faptul daca nu cumva au gresit fata de tine. Maine seara vei fi inapoi acasa si vei constata asta singur!
– M-ai convins, Mihaela! intr-adevar, mama si tata, oameni in varsta, nu trebuie sa se mai incarce cu problemele mele care, poate, asa cum zici tu, nici nu sunt asa de dificile cum le cred eu…
Am coborat in Brasov si am luat taxiul spre hotelul unde eu aveam rezervare. Am luat apoi o cina in fuga, ca sa avem timp sa ne plimbam prin oras inainte de lasatul serii. Ne-am vorbit ca intre prieteni vechi, ne-am tinut de mana, ne-am imbratisat si ne-am sarutat.
Ne-am intors la hotel convinsi ca facem un lucru firesc, ca evadam pentru o noapte dintr-o lume ale carei sabloane si tipare ne apasau umerii: eu – cu o casnicie ratata la activ, el – in plina criza conjugala.
Nu ne-am mai gandit la asta cand am ajuns la hotel, ci ne-am daruit unul altuia cu patima, ca doi indragostiti care stiu ca nu or sa se mai intalneasca, dar ale caror suflete erau unite pentru totdeauna, gratie sinceritatii si discutiilor noastre deschise.
Spre dimineata, inainte cu mult sa plec la firma unde fusesem trimisa in delegatie, l-am sarutat pe frunte. I-am spus, zambind:
– Vlade, trebuie sa cauti unde e hiba si sa te intorci langa sotia ta. Esti un om bun, sensibil si corect, trebuie doar sa ai mai multa rabdare decat Ada si totul se va rezolva de la sine.
– Daca as putea fi sigur de asta… Ce bine ar fi!
– Trebuie sa fii sigur. Femeile asteapta de la un barbat trei lucruri esentiale: tandrete, intelegere si rabdare, pentru ca ele pun mai repede la suflet grijile si necazurile, si atunci, in fata problemelor, ele reactioneaza cu mai putin tact. Fii tu acela care are tact!
– Asta ar insemna sa nu mai merg la parintii mei, ci sa ma intorc degraba acasa?
– Asa zic eu ca ar fi mai bine. Daca te duci la mama ta, o vei invrajbi impotriva nurorii ei, Ada, apoi vei despica firul in patru cu tatal tau, si pentru ce? La ora asta sunt sigura ca sotia ta, cum ti-am spus, se gandeste la relatia voastra. Poate chiar se intreaba daca nu cumva trebuia sa fie mai inteleapta in ceea ce te priveste. si ii e frica sa nu te piarda…
– in timp ce eu o inselam azi-noapte, ea probabil isi facea griji pentru mine…
– Nu ai inselat-o! Ai cautat doar un loc unde sa te refugiezi si sa iti revii, ca sa stii cum sa o iei de la capat. Dupa ce ne intoarcem in Bucuresti, nu ne vom mai intalni niciodata.
Am plecat sa-mi vad de treburi si i-am lasat timp lui Vlad sa se gandeasca la familia lui. Urma sa ne intalnim la pranz, dar el nu mai era in camera cand m-am intors.
Pe noptiera, ma astepta insa un buchet imens de trandafiri albi, cu un mesaj: „incep sa invat sa fiu tandru. Iarta-ma ca nu te-am asteptat, dar am plecat sa cumpar niste cadouri pentru sotia mea si pentru copii. Ai dreptate, nu mai am varsta la care sa plang pe umarul parintilor. iti multumesc pentru tot!”.
Zilele urmatoare nu pot sa spun ca nu m-am gandit la el, dar nu ca la un iubit, ci ca la un prieten drag. Mi-ar fi placut sa-mi dea o veste buna, sa-mi spuna ca a ajuns acasa, ca s-a impacat cu sotia lui. Nu m-a cautat, nu l-am cautat, dar eu eram convinsa ca indreptasem lucrurile intr-o familie aflata oarecum in deriva.
Apoi, intr-o dimineata, am gasit din nou un buchet de trandafiri albi, in biroul meu din Bucuresti. il adusese cineva dis-de-dimineata.
Am stiut de la cine sunt florile inainte sa citesc mesajul: „tie iti ofer trandafiri albi in semn de pretuire si respect. Adei ii daruiesc flori rosii pentru ca o iubesc si ma iubeste. iti multumesc inca o data!”.
sursa:https://dromania.ro/povestea-u-2-54161
