Acasă Monden Drama neştiută din viaţa lui Adi de la Vâlcea! A rupt orice...

Drama neştiută din viaţa lui Adi de la Vâlcea! A rupt orice legătură cu fratele lui, după ce a descoperit că…

713
0

De mai bine de doi ani, Adi de la Vâlcea trăieşte o situaţie greu de gestionat. Fratele lui cel mare consumă etnobotanice şi pentru a-l face să renunţe la viciu, Adi l-a îndepărtat de familie. Încă îl aşteaptă să-i bată la uşă şi să-i spună că s-a lecuit de droguri.

RECLAMĂ

Se spune că „artiştii au viaţă uşoară, lipsită de griji”, dar este doar un mit. Depinde cum ştii să gestionezi momentele în care ajungi să cunoşti faima şi succesul profesional. Adi de la Vâlcea a ştiut asta şi a încercat, pe cât posibil, să rămână cu picioarele pe pământ, indiferent de situaţiile în care l-a dus viaţa. Şi, într-un fel sau altul, aşa cum spune şi el, a reuşit. Nu acelaşi lucru, însă, poate să spună şi despre familia lui, unul dintre fraţii lui fiind consumator de etnobotanice.
Noi suntem trei frați. Fratele meu mai mare a început să consume etnobotanice. S-a apucat de acum doi ani, iar eu, nici la ora actuală nu vorbesc cu el. Eu l-am ajutat, l-am luat lângă mine, chiar dacă nu ştia să facă nimic. Lasă, mergi cu mine. Se ocupă de sunet şi este plătit pentru asta. S-a săturat, probabil, să fie îmbrăcat la costum, s-a săturat de bine şi a ales calea asta distructivă. Am vorbit cu el, i-am explicat. Mi-a zis: «Da, ai dreptate!», dar tot pe drumul lui mergea, făcea acelaşi lucru. Şi am zis că dacă-l îndepărtez de noi, de familie, o să vină la un moment dat să bată din nou la uşă. Tot aştept. Au trecut doi ani”, a mărturisit Adi de la Vâlcea la Dincolo de aparenţe, de la Antena Stars.

Nu i s-au oferit doar bani, ca formă de plată, ci şi femei!

De-a lungul carierei, artistul a fost pus, deseori, în situaţii incomode. Pe unele le-a gestionat, altele i-au mai scăpat printre degete. Dar, când a tras linie, a realizat că, spre deosebire de alţii, el chiar a dus o viaţă liniştită, pe care a ştiut s-o ţină departe de scandaluri de orice natură.
De multe ori mi s-a întâmplat să mi se ofere fete, ca formă de plată. La început, încercam să le explic că nu este în regulă. Acum nu mai am problemele astea. Toţi mă cunosc. Mulţi m-au încercat cu droguri, cu tot felul de prostii d-astea. Nu s-au prins de mine şi au înţeles. Nu mai am probleme”, a completat artistul.

sursa: spynews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentLiviu Guţă, îngropat în datorii la cămătari?
Articolul următorJucătorii CS Universităţii sunt în extaz. Vătăjelu: „Mă bucur că a ieşit bine pentru noi şi suporterii Craiovei”