Terenul de fotbal din Castranova a fost invadat, marti, de sătenii veniţi la petrecere de ziua comunei. Mai ales că organizatorii l-au ticsit cu puncte de atracţie pentru publicul de toate vârstele. Un pluton întreg de tobogane gonflabile, trambuline, trenuleţe şi carusele îi aşteptau pe copii, la pachet cu câteva zeci de tarabe şi rulote care comercializau dulciuri, de la tradiţionala alviţă la mai noul popcorn, plus gogoşi de cel puţin patru naţii diferite. În ciuda abundenţei dulciurilor, atmosfera era totuşi dominată de grătarele de mici, tradiţionale puncte de atracţie la serbările câmpeneşti. Pe lângă deliciile culinare, asistenţa era atrasă de pe cele mai îndepărtate uliţe ale comunei de acordurile muzicale ale orchestrei, horele şi sârbele asigurând fundalul sonor pe parcursul întregii zile.
A 10-a ediţie a Zilei comunei Castranova
Potrivit primarului Dumitru Măceşanu, deşi organizată în pripă, serbarea comunei, pe care se mândreşte că a readus-o în actualitate, a meritat efortul depus, mai ales după doi ani în care locuitorii Castranovei nu au avut ocazia să se întâlnească în număr mare decât la alegeri. „Sărbătorim ziua comunei, zi pe care am reînfiinţat-o în 2012, când am candidat pentru funcţia de primar. Am spus că dacă voi câştiga, o să declarăm această zi de 21 mai drept ziua comunei Castranova şi iată că ne ţinem de cuvânt. a declarat primarul Măceşanu.
Dumitru Măceşanu
Locuitorii din Castranova şi cei veniţi din vecini au savurat spectacolul muzical, pe scena de pe stadion urcând pe parcursul zilei Nelu Bîţînă, Ionut Dolanescu, Niculina Stoican, Mihaela Sultan, Loredana Sotea, Andrada Barsauan, Ilie Dura, Manuela Motocu, Horatiu Constantinescu şi Formaţia Nicuşor Troncea. De asemenea, ţin să mulţumesc celor care ne ajută cu spectacolul, colaboratorii noştri de la TVF Oltenia, în frunte cu domnul Marius Barcon, precum şi îndrăgitul nostru interpret Nelu Bîţînă, care e şi fiu al satului şi care ne ajută în fiecare an. Ne sunt alături azi şi peste 40 de comercianţi. Sincer, mai mulţi decât ne aşteptam noi. Surprinzător e că au venit din toată ţara. Sunt din Dolj, Olt, Mehedinţi, Gorj, dar şi din Bucureşti şi Prahova am văzut. Mă bucur că lumea e alături de noi, aşa cum şi noi, administraţia, suntem alături de ei. Lucrurile bune încep să se vadă şi la Castranova”, a mai spus Măceşanu.