Nicoleta Nucă ne vorbește despre complexul pe care l-a avut în perioada adolescenței. Cunoscuta cântăreață a vrut atunci să facă o schimbare, iar din acel moment și-a schimbat total stilul de viață. Declarații, în exclusivitate pentru Spynews.ro.Nicoleta Nucă ne vorbește, în exclusivitate pentru Spynews.ro, despre complexul din adolescență care i-a schimbat viața. Cunoscuta cântăreață spune că atunci a decis că e momentul să ia o decizie importantă și să devină cu totul alt om.
Nicoleta Nucă spune de ce a fost complexată în perioada adolescenței
Vedeta mărturisește că în perioada adolescenței avea câteva kilograme în plus, însă în comparație cu adolescenții din ziua de azi care sunt mai plinuți, ea spune că abia acum își dă seama că nu avea probleme atât de mari.
După ce a fost complexată de fizicul ei, vedeta a luat decizia de a-și schimba stilul alimentar și pe cel de viață, astfel că s-a apucat de sală la doar 15 ani, iar de atunci iubește să facă sport.
”Da, păi de acolo în primă fază m-am apucat de sală. În adolescență eram puțin mai plinuță, dar acum sincer să fim, dacă stau să mă raportez la copiii din ziua de azi, la 10-11 ani, care sunt deja supraponderali și se duc spre obezitate, nu eram acolo nici pe departe. Adică n-am ajuns niciodată în zona aia și totuși eu mă simțeam plinuță, așa că undeva pe la 15 ani m-am apucat de sală prima dată. Am început să fac niște antrenamente pe corp liber în primă fază pentru că nu e recomandat să tragi de fiare la vârsta asta, am început cu antrenor personal din prima. Sunt genul de om care ori fac treaba bine, ori nu mai fac deloc. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am ținut și mă țin până în ziua de azi”, a spus Nicoleta Nucă pentru Spynews.ro.
ntrebată care e astăzi secretul pentru care arată atât de bine, Nicoleta Nucă ne spune că în continuare face mult sport și mănâncă corespunzător. Ea mărturisește că merge mult la sală și mereu dedică timp mișcării.
”Secretul e că merg la sală și fac efort și mănânc corespunzător. Merg în mare parte cam de 5-6 ori pe săptămână, dar depinde de perioade. Sunt perioade în care sunt mai ocupată și mă limitez la trei ori pe săptămână sau sunt perioade în care poate sunt mai liberă și fix în orele merg eu la sală nu am treabă și plusez. Important e să îmi ating targetul de măcar 3 ori pe săptămână, iar la alimentație am grijă în mare parte la ceea ce mănânc. Mănânc normal, nu vreau să creadă lumea că mă înfometez, ba din contră”, a mai spus ea.Cântăreața declară că mai are momente când mai calcă strâmb și mănâncă greșit, însă nu se pedepesește ulterior și se înfometează, dar are grijă să nu repete aceeași greșeală și în zilele următoare.
”Mănânc cum trebuie, mănânc ce trebuie, mai calc strâmb, mai fac câte o scăpare cu chestii mai puțin ok, dar atâta timp cât e un echilibru în toate astea e perfect. Mănânc absolut orice, și dulciuri, dar într-adevăr diferența e că având atât de mulți ani în spate de sport cumva metabolismul lucrează în favoarea mea, și chiar dacă să zic că am mâncat ceva mai nașpa sau o prăjitură, în primul rând că nu mă simt vinovată, am depășit acel moment de mult, iar în al doilea rând nu vreau ca în a doua zi să fiu pe plus în sensul ăsta, adică să mănânc prostii, o să mănânc ok, dar nu am din alea să mă pedepsesc, să nu mănânc nimic, să beau foarte multă apă”, a mai zis ea.
Când ia ultima masă într-o zi obișnuită
Mulți nutriționiști recomandă ca ultima masă dintr-o zi obișnuită să fie cu 2-3 ore înainte de a te pune la somn, iar Nicoleta Nucă ține cont de acest sfat, astfel că ne spune că mereu își calculează când trebuie să mănânce în funcție de când se va pune să doarmă. Ea mărturisește că dacă se culcă la ora 2 noaptea, ultima masă poate fi la ora 11 seara.
”Eu știu că majoritatea nutriționiștilor recomandă să mănânci ultima masă cu 2-3 ore înainte de somn. Păi eu dacă mă culc la ora 2, până atunci ce fac? De la 8 la 2 mă cațăr pe pereți de foame? Plus că eu de foarte multe ori la ora 8 sunt la sală, mai ales că după sală e recomandat să mănânci ceva, să-i dai corpului hrana necesară”, a mai zis ea.
sursa: https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/de-ce-a-fost-complexata-nicoleta-nuca-in-adolescenta-ce-a-determinato-sa-ia-o-decizie-radicala-pentru-viata-ei-video-334747.html