Rapid a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 1-2, în cadrul etapei a șaptea a play-off-ului SuperLigii României.
Andrei Ivan a deschis scorul, iar Borisav Burmaz a egalat pentru giuleșteni. Însă, în minutul 90+6, Alexandru Crețu a adus victoria ”Leilor din Bănie”, după ce a profitat de pasa lui Alex Mitriță.
Alexandru Crețu: ”De asta este frumos fotbalul. Am familia aproape și mă încurajează în fiecare zi”
La finalul partidei, mijlocașul care marcat golul decisiv s-a declarat bucuros de rezultatul final, dar și de prestația sa.
Mai mult, Alex Crețu a recunoscut că etapa trecută nu a făcut un meci tocmai bun, însă a compensat cu cel de pe Giulești.”Etapa trecută am fost unul dintre cei mai slabi de pe teren. Etapa asta am reușit să-mi ajut echipa și să iau cele trei puncte. De asta este frumos fotbalul. Am familia aproape și mă încurajează în fiecare zi.
Cred că în timpul meciului ajung în mai multe puncte. Încerc să-mi ajut și eu echipa cât pot. Am o calitate foarte bună. Pot să acopăr mult spațiu în teren, cum am făcut și astăzi.
Era clar că jucăm în Giulești. Au pus presiune. Au și ei jucători buni. Rapidul e o istorie în România. Era normal că vom face pasul înapoi. Am luat un gol ușor, cum luăm noi la Craiova.
Noi o să încercăm să remediem aceste probleme și sperăm să nu mai luăm goluri ușoare. E important să adunăm puncte. Echipele sunt bune. Etapa trecută am pierdut acasă cu CFR.
Repet, fotbalul e frumos, te poți aștepta la orice de la el. Mă bucur că am câștigat cele trei puncte în acest meci”, a spus Alexandru Crețu.
sursa: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/a-adus-victoria-universitatii-craiova-si-a-recunoscut-etapa-trecuta-am-fost-cel-mai-slab-acum-iau-3-puncte-2943887