igi Becali (65 de ani) a anunțat deja super-transferurile pe care vrea să le facă la vară.
FCSB a câștigat, duminică seară, meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-0, și a mai făcut un pas important spre titlul de campioană. Finanțatorul roș-albaștrilor și-a făcut deja strategia pentru perioada de mercato a verii și a anunțat deja trei jucători pe care vrea să-i transfere.
Gigi Becali îl vrea pe Mitriță la FCSB, dar se sperie de prețul de transfer al acestuia
Louis Munteanu (21 de ani), atacantul celor de la Fiorentina, împrumutat la Farul, Denis Alibec (33 de ani), de la Muaither (Qatar) și Alexandru Mitriță (29 de ani), de la Universitatea Craiova, sunt țintele lui Becali din România.
Omul de afaceri a mai spus că are în vizor și alți doi fotbaliști din SuperLiga, dar nu a vrut să intre în detalii. De asemenea, a mai spus că pe lista de achiziții sunt și jucători din străinătate.Dar, latifundiarul se focusează pe internaționalii români pe care-i vrea de la vară la FCSB, iar pe lista sa este și Mitriță, deși nu este prea optimist că va realiza acest transfer.
”Cum v-am spus, pe Vlăduț Munteanu, pardon Louis Munteanu, și pe Alibec îi iau. Pentru Munteanu am vorbit deja și cu Gică (n.r – Gică Hagi), am acordul lui.
Putem să intrăm în discuții și cu Mitriță, dar nu știu dacă ăsta vine, pentru că e oltean”, a spus Becali, într-o intervenție telefonică în direct în cadrul emisiunii Digi Sport Special.
Chestionat dacă se va putea înțelege cu cei de la Universitatea Craiova, pentru că Mitriță este sub contract cu oltenii, Becali a replicat:
”Dacă îi spui lui Rotaru, zice 3 milioane (n,r, de de euro)”, a mai spus Becali, la Digi Sport.
Gigi Becali a dezvăluit ce le-a transmis la pauză jucătorilor de la FCSB
Milionarul din Pipera a fost extrem de mulțumit de evoluția echipei din primele 45 de minute, astfel că a comandat ”retragerea”.
”Eu i-am transmis și la pauză lui Mihai. Hai du-te la pauză te rog frumos și le zici că e câștigat meciul.
Nu sunt trei puncte la 2-0? Ce am nevoie de al treilea gol? Pentru ce am nevoie de trei goluri?”, a spus Becali, la Digi Sport.
”Pe lângă Șut, a mai apărut unul, Lixandru. Deși avea cartonaș galben, nu a fost schimbat. De ce? E jucător exponențial. Nu se vede, dar e exponențial”, a mai spus Gigi Becali, la emisiunea Digi Sport Special.
sursa: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/gigi-becali-il-doreste-si-pe-mitrita-la-fcsb-vreau-in-champions-league-asa-ca-aduc-jucatori-2906535