FC Universitatea Craiova a intrat în faliment, iar situaţia este din ce în ce mai grea pentru Adrian Mititelu! Noul lichidator judiciar al clubului, numit de Tribunalul Braşov în momentul infirmării planului de reorganizare propus de club şi al intrării în faliment, a anunţat tabelul tuturor datoriilor clubului pînă în prezent. Toţi cei care au bani de recuperat de la FC U Craiova au avut timp pînă la mijlocul lunii mai să facă cerere pentru înscrierea creanţelor datorate, iar în urmă cu cîteva zile lichidatorul a anunţat tabelul final, în urma analizării solicitărilor creditorilor, fie ei antrenori, jucători, angajaţi sau diverse societăţi care au datorii de recuperat!
Piţurcă, cu 6.964.893 euro, deţine majoritatea cu 61,6%
Astfel, după verificarea veridicităţii cererilor, Victor Piţurcă a ajuns să aibă majoritatea absolută din tabelul creditorilor, cu 6.964.893 euro, reprezentînd 61,6% din totalul sumelor datorate de FC U Craiova, în baza deciziei Comisiei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor din martie 2011, care i-a dat cîştig de cauză actualului selecţioner în litigiul cu Adrian Mititelu, obligînd oltenii la plata a 164.893 euro – drepturi salariale, 1.800.000 – primă de instalare, 5.000.000 euro – daune interese pentru rezilierea contractului
Mititelu a contestat decizia CNSL a FRF în instanţele civile, însă a pierdut irevocabil la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a constatat că litigiul dintre FC U Craiova şi Victor Piţurcă este de competenţa TAS şi nu a instanţelor civile, astfel că Mititelu a ajuns bun de plată, termenul de atacare a deciziei CNSL expirînd încă din 2011!
Piţurcă decide cui şi pe ce sumă va vinde palmaresul şi maşinile lui Mititelu!
Ce înseamnă mai exact acest lucru? În calitatea de creditor majoritar, Victor Piţurcă va decide, indiferent de părerile celorlalţi creditori, conform legii falimentului, cui şi pentru ce sumă de bani va vinde bunurile clubului condus, pînă în ziua intrării în faliment, 9 aprilie, de către Adrian Mititelu! La capitolul bunuri intră inclusiv palmaresul FC U Craiova, dar şi Mercedesurile lui Mititelu, la care bossul oltean le-a pus la bătaie prin planul de reorganizare ca bunuri spre vînzare!
Tabelul de creanţe a fost depus la Tribunalul Bucureşti, produce efecte de la realizarea sa, dar este supus contestaţiilor. Cel mai probabil, Adrian Mititelu va contesta creanţa lui Victor Piţurcă în instanţă, dar şansele de reuşită sînt inexistente, prin prisma deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Napoli şi Wotte s-au înscris şi ei în tabel
O serie de jucători şi antrenori ai FC U Craiova au formulat cereri de înscriere în tabelul datoriilor oltenilor. Astfel, fostul tehnician al alb albaştrilor, Mark Wotte, a fost înscris cu suma de 47.000 de euro, în timp ce lui Nicolo Napoli i-a fost recunoscută doar suma de 30.666 de euro din cei 289.000 de euro solicitaţi, iar antrenorului de portari Gianluca Foglia i s-a admis suma de 17.500 de euro, din cei 42.400 de euro.
Mititelu contestă datoriile către jucători!
De asemenea, o parte din jucători, neplătiţi de Mititelu în ultimul an, au formulat solicitări la instanţă, cererile fiindu-le admise: Mădălin Ciucă – 103.000 euro, Sorin Buşu – 32.000 de euro, Milan Mitic – 25.000 de euro, Bozidar Cosic – 15.000 de euro, Lucian Goge – 9.000 de euro, Dumitru Hotoboc – 52.000 de euro! Restul fotbaliştilor care nu au formulat cereri nu îşi vor putea recupera banii, în urma scoaterii la vînzare a bunurilor FC U Craiova, în procedura de lichidare.
Sursele FANATIK.RO dezvăluie faptul că Adrian Mititelu le-a contestat la instanţă sumele de bani datorate fotbaliştilor, decizia finală urmînd a fi luată în toamnă!
12.000.000 de euro este suma totală acceptată în tabelul datoriilor FC U Craiova
44 este numărul de persoane acceptate în tabel, ce au formulat cereri către Tribunalul Braşov
– Sursa: www.fanatik.ro