Florin Salam a fost ridicat de acasă de poliție! Avem imagini de la fața locului, acolo unde autoritățile au intrat în locuința cântărețului de manele. Iată ce se întâmplă cu „Regele manelelor” în aceste momente, dar și de ce este audiat!Florin Salam o dă dintr-o problemă în alta! Manelistul a fost ridicat de acasă de poliție, iar noi avem imagini de la fața locului! „Regele manelelor” este audiat într-un dosar de înșelăciune.
Florin Salam, ridicat de acasă de poliție
În această dimineață, polițiștii au mers din nou la Florin Salam acasă! Autoritățile l-au ridicat de la locuința lui cu mandat pentru un alt dosar în care este implicat celebrul cântăreț de manele. Este vorba despre un dosar de înșelăciune.
„Regele manelelor” trebuie să fie audiat în legătură cu plângeri pe care le-ar fi depus mai multe persoane. Așadar, artistul ar fi luat bani pentru a se prezenta la anumite evenimente, însă nu a mai onorat invitațiile.
Există și persoane care au depus dovezi conform cărora Florin Salam ar fi primit sume de bani, însă nu s-a mai prezentat în locurile în care trebuia să cânte.
Și Roxana Dobre a ajuns acum la secția de poliție! Soția celebrului cântăreț de manele nu a vrut să vorbească cu presa, astfel că a intrat în secție fără a da declarații despre scandalul în care este implicat partenerul ei de viață.
Ce a transmis Poliția București cu privire la acest dosar
Polițiștii de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 2 au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în București, pentru a aduna dovezi în acest caz. Prejudiciul total este estimat la aproximativ 18.000 de euro.
Faptele descrise de autoritățile din Capitală includ neîndeplinirea unor acorduri verbale pentru prestarea serviciilor muzicale la diverse evenimente, cu incidente specifice datând din iulie 2020, ianuarie 2023 și mai 2023. În fiecare caz, persoanele vătămate au plătit avansuri substanțiale, dar serviciile convenite nu au fost niciodată prestate, iar sumele de bani nu au fost returnate de către Florin Salam.
„Astăzi, 14 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție pun în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, prejudiciul fiind de aproximativ 18.000 de euro.
În fapt, la nivelul Secției 2 Poliție au fost înregistrate plângerile a trei persoane care sesizau faptul că ar fi plătit anumite sume unui bărbat, pentru prestarea unor servicii muzicale, însă acesta nu și-ar fi onorat înțelegerile și nici n-ar fi restituit banii primiți. Sesizările au fost depuse în zilele de 12 aprilie 2023, 16 ianuarie 2024 și 21 februarie 2024.
Astfel, în urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate, în sarcina bărbatului bănuit de comiterea faptelor s-a stabilit următoarea activitate infracțională:
-în cursul zilei de 21 iulie 2020, în timp ce se afla în incinta unui restaurant din Sectorul 1, în urma unei înțelegeri verbale cu o persoană, aceasta i-ar fi plătit bărbatului, cu titlu de avans, 3.000 de euro pentru prestarea unui program muzical, în vara anului 2021, la o petrecere. Ulterior, bănuitul nu și-a respectat promisiunea și nu i-ar fi returnat persoanei vătămate suma încasată.
-la data de 28 ianuarie 2023, o altă persoană ar fi mers la locuința bărbatului, iar în urma unei înțelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans, 10.000 de euro pentru a presta servicii muzicale în data de 13 august 2023, însă în seara respectivă, bărbatul nu s-ar fi prezentat și nici nu a returnat banii persoanei vătămate.
-la data de 14 mai 2023, una dintre persoanele vătămate ar fi mers la locuința bănuitului, iar în urma unei înțelegeri verbale, i-ar fi plătit acestuia cu titlu de avans 25.500 de lei, pentru a presta servicii muzicale, în data de 29 septembrie 2023, însă bărbatul nu s-ar fi prezentat și, ulterior, nici nu ar fi restituit banii primiți.
Din cercetări, s-a stabilit că bănuitul ar fi săvârșit faptele în complicitate cu alți doi bărbați.
În vederea administrării materialului probator, în această dimineață, vor fi puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, urmând ca persoanele vizate să fie conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către Secția 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de înșelăciune.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al poliției.
sursa:https://spynews.ro/paparazzi/florin-salam-ridicat-de-acasa-de-politie-ce-se-intampla-cu-regele-manelelor-in-aceste-momente-video-331016.html