Acasă STIRI SPORTIVE Adrian Mititelu, cercetat penal, după ce ar fi bătut un avocat în...

Adrian Mititelu, cercetat penal, după ce ar fi bătut un avocat în plină stradă. Ce declarații a făcut patronul de la FCU Craiova 1948 în fața autorităților

391
0

Situație neașteptată! Adrian Mititelu este cercetat penal, după ce ar fi bătut un avocat în plină stradă. Iată ce declarații a făcut patronul de la FCU Craiova 1948 în fața autorităților!Adrian Mititelu, patronul clubului sportiv FCU Craiova 1948, are probleme cu legea! Ei bine, omul de afaceri este cercetat penal, după ce ar fi bătut un avocat chiar în fața clubului pe care îl patronează.

RECLAMĂ

În urma audierilor, Adrian Mititelu a recunoscut în fața autorităților că a existat un incident, însă acesta susține că doar l-a îmbrâncit pe avocat, nicidecum lovit.

Adrian Mititelu, acuzat că a bătut un avocat în plină stradă

Mai exact, potrivit anchetei desfășurate de polițiști, se pare că patronul echipei din prima ligă FCU Craiova 1948, Adrian Mititelu, este acuzat că a bătut, în cursul zilei de vineri, 16 februarie 2024, un avocat în plină stradă, chiar în fața clubului de fotbal, potrivit Gorj Online.

Mai mult decât atât, omul de afaceri Adrian Mititelu a recunoscut, în urma audierilor de sâmbătă, 17 februarie 2024, întreg incidentul, însă acesta susține că doar l-a îmbrâncit pe avocat.

De asemenea, patronul echipei de fotbal din Craiova a mărturisit că acesta i-a înjurat fiul prin mesaje, iar el doar a reacționat în apărarea copilului său.

Ce spun polițiștii din Craiova

Potrivit informațiilor polițiștilor care s-au ocupat de caz, se pare că la incident ar fi participat și un apropiat al lui Adrian Mititelu, suporter al FCU Craiova 1948. Astfe, ambii bărbați sunt cercetați acum de oamenii legii.

În cursul zilei de ieri, 16 februarie, în jurul orei 10.57, polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați de un bărbat de 49 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Sf. Dumitru, din municipiul Craiova, ar fi fost agresat de două persoane de sex masculin.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul de 49 de ani ar fi fost amenințat cu acte de violență, fiind lovit în zona feței de un bărbat de 56 de ani, din municipiul Craiova.

Totodată, în altercație a intervenit un alt bărbat, de 45 de ani, din municipiul Craiova, care l-ar fi lovit pe bărbatul de 49 de ani în zona corpului.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare, desfășurându-se activități pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis sâmbătă reprezentanții Poliției Dolj.

sursa:https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/adrian-mititelu-cercetat-penal-dupa-ce-ar-fi-batut-un-avocat-in-plina-strada-ce-declaratii-a-facut-patronul-de-la-fcu-craiova-1948-in-fata-autoritatilor-328810.html

RECLAMĂ
Articolul precedentPatronul unui cazinou, scandal cu amenințări, după ce doi minori au „spart” în localul său mii de euro, pe păcănele și dansatoare exotice
Articolul următorGabi Stângău, un celebru violonist din Maramureş, a murit într-un accident de ATV la câteva ore după ce a cântat cu Andra