Deși au trecut mai bine de doi ani de când cântărețul Petrică Mâțu Stoian a plecat dintre noi, nici până în ziua de azi familia artistului nu are liniște. Cu toții vor să se facă dreptate în cazul interpretului, care a murit după un tratament într-o cameră hiperbară. Sora regretatului artist, Maria Tărchilă, face un strigăt disperat de ajutor și cere autorităților să-și facă treaba.Anul trecut, pe 6 noiembrie 2023, s-au împlinit doi ani de când Petrică Mâțu Stoian, unul dintre cei mai buni artiști de muzică populară din România, a murit. La doar 61 de ani, cântărețul a decedat fulgerător, iar vestea a picat ca un trăsnet pentru toată lumea, cu atât mai mult cu cât cu două zile înainte de deces el se afla într-un platou de televiziune alături de colegii lui de breaslă pentru filmările unei ediții speciale de sărbători.
Decesul său a fost extrem de fulgerător, căci Petrică Mâțu Stoian a murit după ce a mers pe picioarele lui la o clinică de recuperare post-COVID19, acolo unde urma să facă un tratament într-o cameră hiperbară. Problemele au apărut imediat după acest tratament, ulterior a fost dus la spital în stare gravă, iar până seara s-a stins din viață.
Sora lui Petrică Mâțu Stoian susține că nici până astăzi nu s-a făcut dreptate în cazul morții fratelui ei
Familia cântărețului a deschis un proces împotriva clinicii, care între timp și-a încheiat activitatea pe care o desfășura. Maria Tărchilă, sora interpretului, e foarte supărată că nimeni nu face nimic și în continuare vinovații nu plătesc pentru moartea fratelui ei, dosarul cazului nefiind băgat în seamă.
”Chiar nu se mai întâmplă nimic, stă dosarul la sertar la procuror și degeaba. Să vedem ce a mai făcut acum doamna avocat, că nu am mai vorbit cu ea de o săptămână. Se tot tărăgănează și așteaptă probabil să se prescrie, să nu iasă adevărul la iveală. Clinica aceea e sigur vinovată că nu avea medici acolo să verifice pacienții care intră în camera hiperbară, trebuia să aibă medici cum au toate cele din Constanța, Târgu Mureș sau de unde mai este clinică cu cameră hiperbară. Cred că o să mai angajez câțiva avocați din București, că nu știu ce să fac. Văd că au schimbat dosarul de la un procuror la altul, iar aceștia nu colaborează cu avocații și nu vrea nimic să facă, stă pe loc și ține acolo dosarul. E o mare nedreptate”, a spus Maria Tărchilă, sora lui Petrică Mâțu Stoian, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
Sora lui Petrică Mâțu Stoian: ”Mortul e mort și tot el e vinvoat”
Extrem de deranjată de toată situația și de nedreptate pe care o simte, sora lui Petrică Mâțu Stoian mai spune că va încerca să mai angajeze și alți avocați, poate, poate se va face ceva și cazul va fi analizat așa cum trebuie. Femeia susține că probabil vrea să se prescrie dosarul și din acest motiv se trage atât de mult de timp.
Ea nu se lasă însă și spune că va încerca pe toate căile să facă dreptate fratele lui și dacă va fi nevoie chiar va merge la CEDO pentru a nu lăsa lucrurile în voia sorții.
”Doamna avocat a mers acolo și a vrut să intre la procuror să discute, iar jandarmii nu au lăsat-o să intre. Vă închipuiți de situație? Să n-ai voie să discuți, nu știu care e treaba. Nu vor să se afle ce s-a întâmplat, mă gândesc că e ceva politic la mijloc, că sunt mulți implicați acolo la clinica aceea. S-or fi gândit că mortul e mort și tot el e vinovat. Așa se face acum, nu vedeți cum e justiția în ziua de azi. Eu încerc pe toate căile să văd ce mai pot face, să văd dacă mai pot să mai angajez avocați. Acum e al treilea an și nimic, nimic, mută dosarul de la un procuror la altul și nu se rezolvă”, a mai spus sora lui Petrică Mâțu Stoian.
sursa: https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/sora-lui-petrica-matu-stoian-strigat-disperat-de-ajutor-nici-pana-astazi-nu-stie-de-ce-a-murit-fratele-ei-si-cine-se-face-vinovat-de-decesul-artistului-e-o-mare-nedreptate-327917.html