Florin Salam a fost dus la audieri, joi dimineața, la Poliția Municipiului Târgoviște într-un dosar de înșelăciune. Manelistul este acuzat de un bărbat că i-ar fi dat 5.500 de euro pentru a cânta la un eveniment, iar artistul nu s-a prezentat.Florin Salam a ajuns la Poliție pentru audieri după ce un bărbat din Târgoviște l-a dat în judecată pe cunoscutul manelist Florin Salam pe care îl acuză că l-a înșelat cu 5500 de euro. Este vorba de bani pe care bărbatul i-ar fi dat cântărețului că acesta să cânte o oră și jumătate la nunta lui. Deși nu au făcut un contract, târgovișteanul i-ar fi dat banii în mai multe tranșe.„În condițiile în care ar fi existat un contract în format scris, în acel moment Bîțu Laurențiu ar fi putut, în anul 2020, atunci când ar fi constatat că Florin Salam nu a îndeplinit obligațiile, să meargă în instanța civilă și să solicite recuperarea sumei de bani cu toate pagubele aduse de Florin Stoian. În condițiile în care cei doi nu au întocmit un contract în formă scrisă, el a fost nevoit să se adreseze cu o plângere penală organelor de poliție. Urmarea acestei plângeri, Florin Stoian a fost citat de organele de poliție, nu s-a prezentat.”, a declarat avocatul mirelui, conform antenastars.ro.
Ulterior, după ce Florin Salam nu s-a prezentat la poliție, a fost adus pentru audieri.
Bărbatul spune că ar fi vrut să facă un contract, fiind vorba de o sumă importantă, dar manelistul s-a opus spunând că nu știe să scrie. Are totuși mesajele cu impresarul și cumnatul acestuia, dar și o înregistrare făcută de Salam în rețelele de socializare în care anunță că va fi prezent la nunta de la Târgoviște.
sursa: https://www.realitatea.net/stiri/actual/florin-salam-dus-la-audieri-intro-cauza-de-inselaciune-siar-fi-pacalit-un-fan-cu-5500-de-euro_65c4822ba0246e53d47370b4