Un bărbat care susţine că a furat taragotul lui Dumitru Fărcaş, dintr-un autobuz parcat în faţa Ateneului Român, s-a predat, miercuri dimineaţă, la Secţia 1 Poliţie. Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, le-a spus poliţiştilor de la Secţia 1 că, în 31 mai, a furat dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român acordeonul şi taragotul lui Dumitru Fărcaş, informeaza Mediafax.
Bărbatul a mai spus că a crezut că în cutia cu instrumente muzicale se aflau parfumuri, au precizat surse apropiate anchetei.
Acesta a arătat că era singur când a furat taragotul şi acordeonul lui Fărcaş, însă poliţiştii au vizionat imagini surprinse de camerele de supraveghere din zona Ateneului Român şi au stabilit că la furt au participat trei persoane, acestea fiind identificate, potrivit surselor citate.
Celelalte două persoane suspectate în acest caz sunt căutate de judiciariştii Poliţiei Sectorului 1.
Taragotul lui Dumitru Fărcaş a fost vândut de hoţi cu 100 de lei unui bărbat care a susţinut, iniţial, că a găsit instrumentul într-un parc din zona Basarab, au declarat surse din Poliţie, care au precizat că anchetatorii au recuperat şi acordeonul furat.
Acordeonul, furat sâmbătă odată cu taragotul, a fost recuperat de la un bărbat care a spus că a cumpărat instrumentul de la persoane căutate, în prezent, de oamenii legii. sursa: wowbiz.ro