Acasă STIRI SPORTIVE ”Ai grijă când ieşi de la duş”! Prezenţa lui Devis Mangia în...

”Ai grijă când ieşi de la duş”! Prezenţa lui Devis Mangia în vestiar îi punea în gardă pe jucătorii lui U Craiova: ”A fost o confirmare”

401
0

Devis Mangia este unul dintre cei mai controversaţi antrenori străini care au activat în ultimii ani în România. Italianul, adus de Mihai Rotaru la Universitatea Craiova în 2017, a avut câteva realizări importante la cârma trupei din Bănie, precum participarea în turul 3 al Europa League în 2017, care i-a adus faţă în faţă pe olteni cu marele AC Milan, dar şi câştigarea Cupei României în 2018. Cu toate acestea, mandatul lui Mangia a fost presărat şi cu momente neplăcute, iar scandalul în care a fost implicat ulterior a făcut înconjurul Europei.

RECLAMĂ

Devis Mangia, ţinta ironiilor în vestiarul lui U Craiova: ”Mereu se făceau glume”

În urmă cu câţiva ani, mama lui Răzvan Popa, jucător care a evoluat pentru Universitatea Craiova în mandatul lui Mangia, l-a acuzat pe Mangia că l-ar fi bătut şi agresat sexual pe fiul său. După spusele Alexandrei Popa, momentul a fost atât de traumatizant pentru jucător, încât a declanşat un episod depresiv care l-a fi determinat, ulterior, pe Răzvan să se lase de fotbal, la doar 25 de ani.

Deşi italianul a negat vehement aceste acuzaţii, tehnicianul a fost implicat într-un scandal de o amplitudine mult mai mare în 2022, pe vremea când era selecţionerul Maltei. Atunci, când joi jucători din naţională au acuzat că ar fi fost hărţuiţi sexual de către Mangia. 

Mangia a fost suspendat şi ulterior demis din funcţia de selecţioner al Maltei, iar Federaţia a trimis o plângere către poliţie pe numele său.

Invitat la SportCast cu Sile, un podcast Orange Sport realizat de Silviu Tudor Samuilă, Florin Gardoş a dezvăluit că aceste zvonurile referitoare la sexualitatea lui Mangia circulau în vestiarul Universităţii Craiova, însă doar la nivel de glumă. Cu toate acestea, fostul apărător al FCSB-ului a început să aibe bănuieli în momentul în care Răzvan Popa a intrat în conflict cu italianul şi i-a povestit cele întâmplate.

(n.r.- Ai simţit vreodată ceea ce s-a vorbit ulterior? Chestia cu homosexualitatea) Se făceau glume în vestiar mereu. Era ceva. Eu nu credeam. Am spus că fac ei glume, că circulă zvonuri, ştii cum circulă zvonurile. ”Ai grijă când ieşi de la duş”, dar nu avea nicio treabă. Trecea pe lângă duş. Uneori mă uitam să vad dacă se uită, nu se uită, dar nu avea nicio treabă.

Nu îţi dădea niciun motiv să crezi asta, dar după am auzit ceva de Popa, pentru că a avut o reacţie foarte urâtă vis a vis de el la un meci. I-a băgat mâna în gât la momentul respectiv. Pe mine m-a trimis la echipa a doua după faza cu înjuratul, apoi şi pe el. Mi-a spus (n.r. Popa) că vrea să intre într-un proces cu el (n.r. cu Mangia). Când am aflat ce s-a întâmplat în Malta a fost o confirmare”, a spus Florin Gardoş, la SportCast cu Sile.

  • Devis Mangia a petrecut aproape trei ani pe banca naţionalei Maltei, din decembrie 2019 până în septembrie 2022 şi a obţinut rezulte bune pe banca micuţului stat din sudul Italiei. (10 victorii, cinci egaluri, 13 înfrângeri). După scandalul din urmă cu doi ani, Mangia nu a mai avut niciun angajament ca antrenor.
  • sursa: https://orangesport.ro/ai-grija-cand-iesi-de-la-dus-prezenta-lui-devis-mangia-in-vestiar-ii-punea-in-garda-pe-jucatorii-lui-u-craiova-a-fost-o-confirmare-exclusiv-21463151?utm_source=prosport&utm_medium=cross&utm_campaign=Cross

RECLAMĂ
Articolul precedentUniversitatea Craiova dă lovitura: Mihai Rotaru plătește 750.000 de euro
Articolul următorDescoperire șocantă, în toaleta unui cămin: un băiat de 15 ani a fost găsit spânzurat. Mesaje tulburătoare în telefon