Acasă STIRI SPORTIVE Votaţi Universitatea Craiova!

Votaţi Universitatea Craiova!

1241
0

În dosarul nr. 6900/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti a dispus suspendarea hotărârii Adunării Generale (AG) a FRF din data de 14 mai 2012, de validare a hotărârii Comitetului Excecutiv (Cex) al FRF nr. 6 din 20 iulie 2011, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, pe fond. În baza art. 244 pt. 1 din Codul de procedură civilă, soluţionarea acţiunii în anulare introdusă de Fotbal Club U Craiova SA a fost suspendată până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 8256/2/2011. Hotărârea are drept de recurs în cinci zile de la comunicare în ce priveşte suspendarea hotărârii contestate şi drept de recurs pe toată durata suspendării în privinţa suspendării soluţionării acţiunii în anulare. Reamintim, în dosarul cu nr. 8526/2/2011, CAB a decis, pe data de 25 iunie 2012 cererea formulată de Fotbal Club U Craiova SA şi a hotărât „anularea punctului 3 din hotărârea Cex al FRF nr. 6 din 20 iulie 2011, privind măsura excluderii provizorii” a reclamantei. Bun, ce înseamnă, pe scurt, hotărârea instanţei: că executarea hotărârii privind excluderea se suspendă până la judecarea pe fond a excluderii. În fapt, hotărârea instanţei nu produce nici un efect.

RECLAMĂ

Universitatea Craiova nu s-a privatizat

În vară, FRF a invitat Fotbal Club U Craiova SA să înscrie echipa în Liga a II-a, acolo unde retrogradase din punct de vedere sportiv la sfârşitul sezonului 2010-2011. Numai că echipa nu s-a înscris, având la ora actuală un dosar de insolvenţă, pe rolul Tribunalului Braşov. Exact aşa după cum prevedeam, suntem în plină campanie electorală, iar Universitatea Craiova devine, din nou, o miză politică. După ce şi-a adjudecat victoria în alegeri în iunie, cu circa 5.000 de voturi diferenţă, sprijin al suporterilor Universităţii, Olguţa Vasilescu s-a văzut datoare să rezolve, într-un fel, această problemă. Pe bună dreptate, i-a cerut finanţatorului Mititelu să alcătuiască o până în primăvară, o echipă. Evident, Mititelu, fiind falit, a răbufnit. El aşteaptă zecile de milioane de euro despăgubiri de la FRF. Cere DNA să acţioneze, uitând că are propriul dosar de evaziune fiscală la DIICOT, ţinut deocamdată la sertar. În fine, lucrurile se mişcă. Pavel Badea, preşedintele Clubului Sportiv (CS) Universitatea Craiova, a obţinut aprobarea ministerului de resort pentru reînfiinţarea secţiei de fotbal în cadrul clubului, ceea ce dă speranţe suporterilor. Multă lume se întreabă: ce legătură are CS Universitatea Craiova cu tradiţia Fotbal Club Universitatea Craiova. CS Universitatea Craiova este, de fapt, clubul care a ajuns în semifinalele Cupei UEFA. Avea mai multe secţii, printre care şi cea de fotbal. După 1990, Fotbal Club Universitatea Craiova a apărut în organigrama Ministerului Educaţiei, ca şi unitate subordonată, dar pe „autofinanţare”. Interesant este că nu există nici un act privind privatizarea secţiei de fotbal. Pur şi simplu, prin 1998 a apărut în Monitorul Oficial noua organigramă a instituţiilor din subordinea Ministerului Educaţiei, din care FC Universitatea Craiova lipsea. Subit au dispărut, la vremea respectivă din organigramă şi alte cluburi universitare, cum ar fi Poli Timişoara sau Poli Iaşi. Activitatea acestor cluburi a fost finanţată prin diverse societăţi comerciale de finanţatori privaţi. În cazul Universităţii Craiova au fost George Constantin Păunescu, George Ilinca, Gigi Neţoiu, Dinel Staicu şi Adrian Mititelu.

Cine deţine palmaresul

”Palmaresul” echipei este iarăşi o chestiune discutabilă, în condiţiile în care perioada post decembristă a fost foarte tulbure din punct de vedere al continuităţii scriptice a organismului de finanţare. Probabil că FRF ar trebui să consfinţească printr-un titlu palmaresul echipelor, iar entităţile sportive să ţină o evidenţă strictă privind continuitatea acestuia. În lipsa palmaresului, Adrian Mititelu a încercat să-şi adjudece sigla Universităţii Craiova, la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Prin Liana-Gabriela şi Gigi-Adrian, copiii săi, a încercat să înregistreze diverse sigle. Detalii puteţi vedea AICI. Mititelu nu este iubit de suporteri, pentru că în perioada lui clubul a suportat cele mai mari umilinţe.O parte din ei sunt convinşi că societatea comercială pe care o deţine moşteneşte palmaresul Craiovei Maxima. Nimic mai fals. Societatea lui Mititelu a fost înfiinţată în 2002 de Dinel Staicu, pentru finanţarea echipei de fotbal. În subsidiar, Staicu preluase şi drepturile federative ale entităţii înfiinţate după 1990 de jucătorii Universităţii Craiova, care între timp a dispărut. Mititelu deţine în prezent doar o societate falimentară, nimic mai mult. Se numeşte SC Fotbal Club U Craiova SA, o firmă pe care o poate înfiinţa oricine, în condiţiile Legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale. Strict juridic, Mititelu nu deţine continuitatea scriptică a Craiovei Maxima. Mititelu este deja istorie, ce ne aşteaptă în viitor? Părerea mea este că avem varianta CS Universitatea Craiova. Evident, primăria şi Ministerul Educaţiei nu pot susţine o echipă profesionistă, cu costurile aferente. Dar ea poate funcţiona pe finanţare privată: sigla, titlul şi palmaresul rămân ale oraşului, iar finanţatorii dobândesc notorietate şi rulează fotbalişti. În acest mod, nimeni nu va mai putea vreodată să confişte istoria acestui club. Suporterii pot avea un rol foarte important, inclusiv în acţionariat. Despre aceasta însă, într-un articol viitor.

P.S: Anumite facţiuni din galerie pretind că reprezintă vocea majoritară a suporterilor Universităţii Craiova, sunt mai activi şi mai mediatizaţi de mass-media. Majoritatea sunt cuminţi, dar preocupaţi sincer de soarta echipei. Eu îi invit pe toţi să medităm asupra acestei idei: palmares, siglă şi culori ale oraşului, cu finanţator privat. Şi cu un rol important al suporterilor, consistent şi de durată.

http://grosereanu.wordpress.com

RECLAMĂ
Articolul precedentPalmaresul, unde-i domne’ palmaresul?
Articolul următorComandamentul de iarnă, chemat la apel