A fost sărbătoare seara trecută pe Arena Națională! România a învins Elveția cu 1-0 și s-a calificat la EURO 2024 din poziția de câștigătoare a grupei. Tribunele Arenei s-au dovedit a fi neîncăpătoare pentru cei peste 50.000 de suporteri români, care au urmărit partida cu sufletul la gură, minut cu minut. Din fața televizoarelor, milioane de romani au vizionat meciul în direct la Antena 1. Victoria le asigură tricolorilor calificarea în turneul final de anul viitor, după opt ani de pauză.România se întoarce în fotbalul mare. După opt ani, echipa națională a reușit să se califice la Campionatul European. Ceasurile elvețiene au stat pe loc, iar în minutul 50 Alibec a marcat golul victoriei.
Peste 50.000 de fani ai naţionalei au strigat la unison „Hai, România”! Mulți dintre ai au aprins luminile telefoanelor mobile în semn de susținere. Iar rezultatul partidei a provocat un adevărat val de entuziasm în tribune.
România, la EURO 2024. Peste 50.000 de suporteri au umplut Arena NaționalăArena Naţională s-a cutremurat de glasurile românilor care au cântat cu emoţie imnul naţional al României alături de Andra, cea care a fost aleasă de Federaţia Română de Fotbal pentru acest moment inedit.
- Ionuț Lupescu, fotbalist: Mă bucur pentru băieți, a fost greu, dar e important că au câștigat și că s-au menținut pe primul loc.
De la meci nu a putut lipsi premierul Marcel Ciolacu, care şi-a arătat susţinerea faţă de naţională încă de luni, când a vizitat echipa în cantonament.
- Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: Un meci extraordinar. Rațiu a tinut frontul cum se spune, oricum felicitări, Hai, România.
Dezbaterile privind deznodământul meciului au avut loc chiar și cu câteva ore înainte de începerea jocului, la terasele din Capitală, acolo unde suporterii străini și români s-au adunat pentru a urmări meciul, întrucât n-au mai prins bilete.
România va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European care va avea loc în vara anului viitor, în Germania.
Edi Iordănescu: „Închidem o campanie fabuloasă, fără înfrângere”
Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, marţi seară, că românii trebuie să fie mândri de echipa naţională care s-a calificat la Euro-2024 de pe primul loc din Grupa I.
„Nu au fost momente uşoare, nu sunt supărat pe critici, mergem mai departe. Contează că închidem o campanie fabuloasă, fără înfrângere. Am încredere în absolut toţi. Pentru mine a fost o responsabilutate enormă pe care am resimţtit-o în faţa acestor spectatori. Trebuie să analizăm bine ce am făcut, când au fost analize şi corecţii, ne-am dezvoltat. Am construit totul cu jucătorii mei. Important e ca suporterii să fie alături de echipa naţională. Românii să fie mândri de echipa lor. Uniţi suntem tot timpul mai puternici”, a spus el la Antena 1.
Gheorghe Hagi, după victoria cu Elveția: „Mai bine de atâta nu se putea!”
Gheorghe Hagi crede că selecţionerul Edi Iordănescu are toate meritele pentru creşterea acestei echipe a României şi că, indiferent de rezultatele de la EURO, jucătorii au şansa să devină mai buni.
„Mai bine de atâta nu se putea! Să terminăm neînvinşi şi cu o victorie acasă. La meciul din Ungaria a fost presiunea mai mare. Acum a fost un meci pe care trebuia să îl gestioneze bine. Suntem fericiţi cu toţii, fiecare român aştepta această calificare. Mergem acolo să îi susţinem, există un grup foarte bun. Edi l-a format, e meritul lui! Felicitările mele, să o ţină tot aşa. Marea provocare vine de acum încolo. Tot ce s-a întâmplat în America a fost să lăsăm loc de bună ziua, să vină altă generaţie şi să ne depăşească. Asta trebuie să fie ambiţia lor cea mare, să depăşească performanţa noastră. Să sperăm că la Euro o să treacă de grupă, să se ducă mai departe. Dar chiar dacă nu se va întâmpla acest lucru, ei vor căpăta experienţă şi vor fi jucători mai buni”, a declarat Gheorghe Hagi.
sursa:https://observatornews.ro/sport/reactii-dupa-victoria-romaniei-cu-elvetia-hagi-mai-bine-de-atat-nu-se-putea-sa-vina-alta-generatie-si-sa-ne-depaseasca-550895.html