Acasă STIRI SPORTIVE Mihai Rotaru s-a întâlnit cu fanii și a decis soarta antrenorului Universităţii...

Mihai Rotaru s-a întâlnit cu fanii și a decis soarta antrenorului Universităţii Craiova! Surpriză uriașă pentru banca tehnică a oltenilor

1363
0

Deşi se hotărâse să-l înlocuiască pe Corneliu Papură cu un antrenor străin, finanţatorul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a renunţat, deocamdată, la acest plan şi a decis să-i acorde credit în continuare actualului director tehnic, în ciuda contestărilor vehemente de care acesta are parte din partea suporterilor.

RECLAMĂ

Mihai Rotaru s-a întâlnit cu fanii și a decis soarta antrenorului Universităţii Craiova! Surpriză uriașă pentru banca tehnică a oltenilor

Mihai Rotaru a ales să-l menţină pe Papură, atât pentru că are încredere în el şi nu-l consideră vinovatul principal pentru parcursul echipei, dar şi pentru că finanţatorul n-a putut lua o decizie în privinţa unui antrenor străin, din CV-urile propuse. „Papi” este cel mai loial angajat al lui Rotaru, venind în club o dată cu acesta şi probabil vor pleca tot împreună.

Rotaru decisese schimbarea lui Papură la presiunea tribunei, dar după ce a cântărit variantele de antrenori pe care le are, omul de afaceri a hotărât că e mai bine să nu se grăbească şi să ia o decizie fără o analiză amănunţită, mai ales că nu are o variantă de back-up.Mihai Rotaru este însă totuşi în căutarea unui antrenor străin, luând în calcul că perioada nefastă a Universităţii Craiova ar putea continua, iar fanii s-ar îndepărta, aşa cum au făcut-o în timpul meciului cu Petrolul. Cei 13.000 de spectatori prezenţi la acest joc i-au cerut la unison demisia lui Papură, dezamăgiţi atât de prestaţia exectabilă a echipei, cât şi de rezultat, iar mulţi dintre ei au părăsit arena în timpul jocului.

Rotaru şi Papură, ședință cu suporterii

Mihai Rotaru şi Corneliu Papură au avut o întâlnire, marţi după-amiază, cu suporterii din Peluza Nord, cărora Rotaru le-a comunicat că-i va da credit în continuare lui Corneliu Papură şi că speră ca galeria să renunţe la proteste, cel puţin până în iarnă.

Ultraşii şi-au menţinut punctul de vedere prezentat şi public şi au anunţat că nu vor fi prezenţi la derby-ul cu Rapid, programat duminică, de la ora 20.30, în Giuleşti, în semn de protest faţă de prezenţa lui Corneliu Papură pe bancă, dar şi faţă de lipsa unui preşedinte de club.

„Dacă în aceste zile nu va fi numit un antrenor demn de Ştiinţa, Peluza Nord nu se va prezenta la meciul din Giuleşti, ca reacţie la dispreţul conducerii faţă de ceea ce înseamnă Universitatea Craiova, urmând ca la meciurile viitoare modalităţile de protest să fie adaptate scopului suprem – binele clubului!” suna comunicatul Peluzei Nord Craiova.

Galeria din Peluza Nord nu se prezintă la derby-ul cu Rapid, în semne de protest

La meciurile cu FC Botoşani şi FC Voluntari, galeria a protestat prin tăcere şi mesaje faţă de evoluţia echipei şi strategia lui Mihai Rotaru. La finalul meciului cu Petrolul, Peluza Nord i-a cerut demisia lui Corneliu Papură, scandând la adresa jucătorilor: „Ruşine să vă fie!”, „Sunteţi penibili!” sau „Nu meritaţi tricoul Ştiinţei să-l purtaţi”.

La începutul meciului, ultraşii au avut un mesaj care îi viza pe jucători şi pe Papură, în comparaţie cu Ilie Balaci, „Minunea Blondă” fiind comemorată la cinci ani de la dispariţie: „Unii n-au cum să moară niciodată / Alţii zici că-s morţi şi în teren şi pe bancă”.

sursa: https://www.prosport.ro/fotbal-intern/superliga/mihai-rotaru-s-a-intalnit-cu-fanii-si-a-decis-soarta-antrenorului-universitatii-craiova-surpriza-uriasa-pentru-banca-tehnica-a-oltenilor-exclusiv-19763252

RECLAMĂ
Articolul precedentAmalia Ursu a vorbit fără perdea despre căsnicia cu Vasilică Ceterașu. Soția artistului a spus clar ce se întâmplă atunci când partenerul ei face o gafă: „Mă filmează fix în momentele nepotrivite, atunci când eu sunt supărată sau nervoasă pe el”
Articolul următorEuroparlamentarul care stă gard în gard cu Becali face dezvăluiri spectaculoase: „Bă, Gigi, mută oile, că sunt spre dormitorul meu! Aduce o brânză, un ou”