Acasă Monden Impresar celebru, lovitură teribilă în scandalul cu poliția / Cine i-a stricat...

Impresar celebru, lovitură teribilă în scandalul cu poliția / Cine i-a stricat ploile!

330
0

Condamnat în scandalul penal cu trupa „Haiducii”, impresarul Radu Baron a ajuns în fața instanței într-un dosar în care a a solicitat anularea unei amenzi, însă a avut parte de o surpriză neplăcută.

RECLAMĂ

Zilele trecute, Radu Baron a atacat hotărârea dată de Judecătoria Sectroului 3, conform căreia celebrul impresar rămâne și cu amenda, și cu nota de plată. Mai exact, pe lângă faptul că i-au respins cererea de anularea a unei sancțiuni contravenționale, magistrații au dispus ca Radu Baron să-i plătească martorului din Brașov și biletul de tren, și ziua de muncă pe care a pierdut-o, pentru a fi audiat în București.

„Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul RĂDUŢ BARON în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN BRAŞOV, ca neîntemeiată. Admite cererea martorului asistent M. SEBASTIAN, date cu caracter personal, privind rambursarea cheltuielilor de transport cât şi de acordare despăgubiri. Obligă petentul să plătească martorului M. Sebastian, suma totală de 230,15 lei, din care suma de 135,25 lei, reprezintă cheltuieli de transport şi suma de 94,9 lei, cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea veniturilor pe care le-ar fi obţinut dacă şi-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la locul de muncă, prilejuită de chemarea sa în vederea ascultării ca martor. Executorie cu privire la suma cuvenită martorului. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti”, a decis instanța.

La începutul anului trecut, impresarul Radu Baron a primit lovitura de grație la Curtea de Apel Brașov, care l-a declarat infractor, cu acte-n regulă, după ce au dat o hotărâre definitivă în scandalul penal declanșat de furtul mărcii „Haiducii”. „Admite apelurile declarate de părțile civile Caloeanu Cristian și Vieru Cătălin, împotriva sentinţei penale nr. 162 din 30 iulie 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, pronunţată în dosarul nr. 1984/322/2018, pe care o desființează în ceea ce privește omisiunea obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare făcute de părțile civile, și rejudecând: Obligă inculpatul Baron Răduț la plata sumei de 2000 lei către fiecare din părțile civile Caloeanu Cristian și Vieru Cătălin cu titlu de cheltuieli judiciare. Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Baron Răduț. Obligă inculpatul Baron Răduț la plata sumei de 100 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. Obligă inculpatul Baron Răduţ la plata sumei de 1000 lei către partea civilă Caloeanu Cristian cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Definitivă. Pronunţată în data de 22 februarie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”, este decizia Curții de Apel Brașov.

„Condamnă pe inculpatul Baron Răduţ la plata unei amenzi de 12.600 lei către stat (70 lei x 180 zile-amendă), pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C.pen., privind consecințele neexecutării cu rea-credință a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, anume înlocuirea zilelor-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile de închisoare. Admite în parte acțiunea civilă exercitată de părţile civile Caloeanu Cristian şi Vieru Cătălin şi, pe cale de consecinţă, obligă inculpatul Baron Răduţ la plata către părţile civile a sumei de câte 2.000 euro pentru fiecare, cu titlu de prejudiciu moral. Ia act de renunţarea la pretenţiile civile de către Marian Niculae”, este condamnarea penală primită de Radu Baron, rămasă definitivă, în urma deciziei de la Curtea de Apel.

La scurt timp după ce SPYNEWS a dezvăluit că Radu Baron a fost condamnat, impresarul a declarat, conform playtech.ro, că este uluit de decizia instanței: „Mă declar foarte surprins de soluția nedefinitivă a judecătoriei Târgu Secuiesc de a mă amenda pentru folosirea unei mărci ce aparține societății mele, B 3 Media International SRL, pentru asemănarea cu o marcă anterioară, marcă anulata pentru rea-credință, TRUPA HAIDUCII. Mă declar foarte surprins să constat că o instanță poate amenda un intreprinzător pentru utilizarea unei mărci deținute de o societate în care acesta este unic acționar. Mai mult, marca înregistrată anterior este anulată pentru rea-credință de o instanță specializată în drepturi de proprietate intelectuală”.

sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/impresar-celebru-lovitura-teribila-in-scandalul-cu-politia-cine-ia-stricat-ploile-317344.html

RECLAMĂ
Articolul precedentVictor Pițurcă a dat cărțile pe față! De ce s-a dus „Satana” să o antreneze pe Universitatea Craiova: „Din motivul ăsta am mers atunci”
Articolul următorOana Zăvoranu cere ajutorul credinței pentru a trece peste divorțul de Alex Ashraf. Cum se simte vedeta, la câteva zile de la separare: ”Oricât de mare ar fi…”