Acasă Stiri „Mi-am pierdut capul și am strâns-o de gât”. O româncă a fost...

„Mi-am pierdut capul și am strâns-o de gât”. O româncă a fost ucisă de iubitul tunisian, după o ceartă violentă. Bărbatul a recunoscut fapta —

506
0

O ceartă în cuplu, între o româncă și iubitul tunisian, a degenerat în crimă în Italia! Femeia de 56 de ani a fost ucisă de bărbatul cu care avea o relație, după o dispută izbucnită în toiul nopții.

RECLAMĂ

La aproape 12 ore de la scandalul încheiat cu moarte de om, individul a mers la poliție, unde a recunoscut fapta.

Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional!

Femeia de 56 de ani şi partenerul ei, de 49 de ani, cetăţean tunisian, locuiau cu chirie, într-un apartament din centrul comunei Tombolo, din provincia Padova.

Victima se mutase acolo de aproximativ o jumătate de an, ca să-i fie alături surorii sale bolnave. Atunci l-a cunoscut și pe bărbatul cu care a început o relație.

Miercuri noaptea însă, între cei doi ar fi pornit o ceartă violentă, iar femeia a sfârşit sufocată, spun anchetatorii.

Crina Suceveanu, jurnalist în Italia: „S-au auzit niște voci noaptea pe la 1, o femeie care ţipa, spunea ”dați-mi celularul înapoi”, spun vecinii.”

Crima a ieșit la iveală abia joi, după ora 13, când tunisianul a mers la poliţie şi a mărturisit ce a făcut.

Crina Suceveanu, jurnalist în Italia:„Lucrurile s-au aflat destul de repede deoarece bărbatul s-a prezentat la carabinieri și a declarat că „mi-am pierdut capul și am strâns-o de gât” carabinierii s-a dus imediat la acea adresa şi au constatat împreună cu medicul legist decesul doamnei, care avea 56 de ani.”

Bărbatul este acum în arest, iar procurorii vor să afle motivul care a dus la această tragedie. 

Sursa: StirilePROTV

RECLAMĂ
Articolul precedentPrimarul din Rediu, luat în vizor de DNA, ar fi aranjat un concurs de angajare. Candidatul a știut subiectele dinainte
Articolul următorLovitură de teatru! Comunicatul emis de Universitatea Craiova în privința lui Laurențiu Reghecampf