Acasă STIRI SPORTIVE Mihai Rotaru nu a glumit! Finanțatorul Universității Craiova vrea să vândă acțiunile....

Mihai Rotaru nu a glumit! Finanțatorul Universității Craiova vrea să vândă acțiunile. „Anul trecut a lăsat un gust amar!”

416
0

Pavel Badea, omul care conduce clubul de drept public CS Universitatea Craiova, susține că Mihai Rotaru nu a glumit când a anunțat că renunță la clubul din Bănie.

RECLAMĂ

Mihai Rotaru nu a glumit! Finanțatorul Universității Craiova vrea să vândă acțiunile

Pavel Badea a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre retragerea lui Mihai Rotaru de la Universitatea Craiova, iar acesta susține că afaceristul va rămâne alături de echipă, doar că își dorește să vină alături de el oameni „care să ajute financiar”.

Mai mult, Pavel Badea crede că Mihai Rotaru a decis să facă un pas în spate din cauza faptului că echipa nu a avut rezultatele așteptate în cei 10 ani de când a preluat-o.

„Este echipa comunității. Domnul Rotaru a cheltuit foarte mulți bani în acești 10 ani și vrea și alți oameni care să ajute financiar. A fost o surpriză neplăcută că nu am reușit să ne calificăm în cupele europene.

Anul trecut a lăsat un gust amar. Probabil că domnul Rotaru a trecut prin momente neplăcute pentru că nu a avut rezultatele așteptate. Eu cred că echipa are premisele pentru clasarea în primele trei. Nu poți să spui că ești sigur să câștigi un campionat”, a spus Pavel Badea pentru ProSport LIVE

Ce plan are Mihai Rotaru

Eu nu iau deciziile importante in funcție de ce se întâmplă azi sau mâine. Eu mi-am depus mandatul. Mi-am propus să stau în fotbal 10 ani. Am depus mandatul la Universitatea Craiova. Am anunțat de câteva luni orașul Craiova, că trebuie să găsim alte soluții. Craiova merită să aibă o echipă mare. Eu am reușit să ajut la renașterea echipei și să cresc o echipă bună.

Am anunțat partenerii că trebuie să găsească alte soluții. Trebuie să avem și soluții, din păcate nu s-au găsit deocamdată. Sigur, eu nu o să las Universitatea să moară. Pentru a putea face o echipă mare trebuie să avem și alte soluții. Să mă înlocuiască. Eu tot timpul voi aduce un aport financiar la club, dar vreau să stau deoparte. Un milion pot da oricând.

Craiova e pe un deficit financiar de 5 milioane de euro anual, în condițiile în care nu vinde jucători. Sunt oameni care vor să vină și sigur vor veni. Ca să plec pur și simplu, ar fi însemnat insolvența și, ulterior, falimentul. Nu putem să ne batem joc de suporteri. Dacă vin 10 investitori să dea câte 250 de mii de euro pe an, sunt 2,5 milioane.

Dacă noi am fi luat acel campionat, cred că ar fi schimbat perspectiva. La ce am investit, nu am făcut rezultate. Nu vreau ca Universitatea Craiova să scadă ștacheta. Craiova nu trebuie să aparțină unei singure persoane. Am discuții avansate, să vină fiecare după posibilități”, dezvăluia Mihai Rotaru în urmă cu o săptămână.

sursa:https://www.prosport.ro/video/prosport-live/mihai-rotaru-nu-a-glumit-finantatorul-universitatii-craiova-vrea-sa-vanda-actiunile-anul-trecut-a-lasat-un-gust-amar-a-trecut-prin-momente-neplacute-exclusiv-prosport-live-19703367

RECLAMĂ
Articolul precedentAndrei Ivan, acord pentru transfer! Ofertă concretă: 3 milioane €
Articolul următorDouă fetițe, puse să jure cu mâna pe Biblie că nu vor dezvălui nimănui că sunt abuzate sexual. Agresorul era administratorul unui lăcaș de cult din Vaslui