Adrian Mititelu a decis! Ce se întâmplă cu Nicolo Napoli după eliminarea lui FC U Craiova din Cupa României
FC U Craiova a înregistrat patru eșecuri în ultimele cinci meciuri, iar în presă au apărut informații conform cărora Adrian Mititelu s-ar gândi să îl demită din nou pe Nicolo Napoli.
Oltenii au ratat dramatic calificarea în play-off, după 0-4 contra lui Sepsi în ultimul meci, iar marți seară au părăsit și Cupa României, în sferturi, după 0-1 contra celor de la UTA, la Arad. De asemenea, FC U Craiova a suferit un eșec și în play-out, 0-1 împotriva celor de la Petrolul.
Marcel Pușcaș: „Nicolo Napoli rămâne până la sfârșitul campionatului”
Deși echipa traversează o formă slabă sub comanda lui Nicolo Napoli, Adrian Mititelu nu se gândește să schimbe antrenorul. Anunțul este făcut de președintele Marcel Pușcaș, care dă asigurări că italianul va rămâne pe bancă până la finalul sezonului, cel puțin.
„Vreau să vă anunț că nu e nicio problemă cu Nicolo Napoli până la finalul campionatului, când are contract. Atunci se vor așeza la masă patronul și Nicolo și vor stabili dacă vom continua sau nu împreună.
Asta ca să liniștim orice alți speculanți cu această problemă. Are contract până la finalul campionatului. Îi anunț pe cei care scriu că Nicolo va rămâne până la sfârșitul acestui campionat”, a spus Marcel Pușcaș, la Fanatik.
După două etape disputate în play-out, FC U Craiova are 23 de puncte și se află pe locul 8, care permite disputarea unui prim joc de baraj pentru Conference League.
- 9 noiembrie 2022 este data la care Nicolo Napoli a revenit la FC U Craiova
- 9 mandate a avut italianul pe banca echipei patronate de Adrian Mititelu, până în prezent
Nicolo Napoli, realist după eliminarea din Cupa României: „O perioadă în care nu merge bine”
FC U Craiova a ratat calificarea în semifinalele Cupei României, după ce a fost eliminată de UTA Arad.
Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul moldovean Virgiliu Postolachi (minutul 16). FC U Craiova a căutat egalarea, dar Jeremy Huyghebaert a trimis mingea în bara transversală (minutul 73). În sezonul regulat al Superligii, UTA a câştigat cu 2-1 la Arad, iar la Craiova scorul a fost egal, 1-1.
„Am încercat să facem un meci bun, să egalăm, dar nu ne-a ieșit. Am încercat să protejăm anumiți jucători, i-am introdus în a doua parte pentru a aduce un plus echipei. E o perioadă în care nu merge bine, e o perioadă dificilă.
Play-out-ul este un turneu dificil pentru toate formațiile, obiectivul rămâne clasarea pe locul șapte. Este complicat, dar nu vom renunța”, a declarat Nicolo Napoli, după meci.
sursa:https://www.sport.ro/cupa-romaniei/adrian-mititelu-a-decis-ce-se-intampla-cu-nicolo-napoli-dupa-eliminarea-lui-fc-u-craiova-din-cupa-romaniei.html?fbclid=IwAR1sC5KngPvZl_Ndxu7W1bRTFheTQfDrj7SfSKUZWURA1isSEwsYHNttDL8