CS Universitatea Craiova și CFR Cluj au remizat, scor 1-1, în runda secundă a play-off-ului Ligii 1. Eugen Neagoe (55 de ani), antrenorul grupării oltene, crede că formația lui ar fi meritat victoria.
Eugen Neagoe, după CS Universitatea Craiova – CFR Cluj 1-1
„Foarte bine era dacă am fi câștigat. Am controlat în totalitate jocul. Acolo a stat CFR Cluj mai bine decât noi, la aruncările de la margine. Am avut posesie 70%, 15-0 la cornere… să domini așa campioana României înseamnă foarte mult.
Îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm, să îi facem și mai fericiți pe suporterii noștri. Au fost în număr foarte mare, nu cred că i-am dezamăgit. Le mulțumesc! Fotbalul e nedrept.
Au intervenit și multe probleme, nu vreau să acuz pe nimeni, dar toți jucătorii care au fost plecați la națională au avut probleme medicale. Jucătorii de la loturile naționale, nu mă refer doar la noi, ci și în străinătate, au avut probleme. Și pe Ișfan, și pe Screciu, și pe Baiaram i-am schimbat din cauza unor probleme.
Trebuia să câștigăm ambele jocuri, cel de azi și cel cu FCSB, de la București. Luați statistica de azi. Ei au fost mai buni decât noi doar la aruncările de la margine. Nu vreau să fi arogant, dar meritam să câștigăm.
Întotdeauna sunt supărat când primim gol. Ieri am lucrat la antrenamente fazele fixe defensive. Știam că aruncările de la margine sunt ca un corner pentru ei. Nu am fost atenți și am primit acel gol. A fost și o execuție foarte bună, nu știu de câte ori mai poate reuși Cvek asta.
Băieții au dat dovadă de caracter și i-am sufocat pe final de meci”, a spus Eugen Neagoe la „Fotbal Show”, emisiunea produsă în parteneriat de Gazeta Sporturilor și de Prima Sport.
Cu siguranță, și cu Farul va fi un joc echilibrat, cum au fost toate din play-off. Așa vor fi în continuare. Toate cele 6 echipe sunt foarte valoroase, inclusiv Sepsi. Va fi dificil și pentru FCSB luni, o să vedeți
Elvir Koljic este un fotbalist foarte, foarte valoros. De când e la Craiova a avut evoluții foarte bune. Din păcate a avut acele probleme medicale, ce necazuri a avut cu operațiile. Nu e ușor, dar e un băiat de mare caracter.
– Eugen Neagoe, antrenor CS Universitatea Craiova
sursa:https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/eugen-neagoe-i-a-luat-peste-picior-pe-rivalii-de-la-cfr-693153.html