Acasă STIRI SPORTIVE Milionarul din România care ar fi putut să fie patron la Universitatea...

Milionarul din România care ar fi putut să fie patron la Universitatea Craiova. „Era scandal în fiecare zi!”

342
0

Milionarul Ioan Niculae a câștigat trofee alături de Astra Giurgiu, însă s-a retras definitiv din fotbalul românesc.

RECLAMĂ

Astra Giurgiu, echipă care în trecut a câștigat trofee pe prima scenă fotbalistică, a depus cerere de retragere din Liga 3, însă nu ia în calcul desființarea.

Ioan Niculae, patronul formației Astra Giurgiu, nu mai vrea să investească în fotbal și a transmis că nu mai este interesat de ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă la gruparea sa.

Milionarul din România care ar fi putut să fie patron la Universitatea Craiova

După anunțul făcut de Ioan Niculae, Dinu Gheorghe, fostul său colaborator de la Astra Giurgiu, a dezvăluit că milionarul nu va mai reveni în fotbalul românesc. Mai mult, analistul ProSport a dezvăluit și că l-ar fi văzut pe Ioan Niculae patron la Universitatea Craiova.

„E păcat că s-a încheiat. Astra a fost un fenomen. Nu a fost ușor, dar am reușit să facem performanță în opt ani, lucrurile au fost bine puse la punct. A fost o problemă în ceea ce privește plata jucătorilor și a angajaților. Patronul uneori era darnic, altădată supărăcios. Bloca totul… Asta a contat. Au fost și problemele patronului și au influențat echipa. E păcat!

Stadionul de acolo a fost făcut de domnul Ioan Niculae. Dânsul a plătit vreo 20 de milioane, a pierdut mulți bani. El e născut în Giurgiu și a vrut să facă ceva pentru oraș, dar echipa nu a fost niciodată iubită în oraș. Îmi pare rău

Dânsul nu va mai investi în fotbal, are multe lucruri de rezolvat. Este un patron care iubește fotbalul. El ținea cu Dinamo… Îl vedeam patron la Craiova înainte să vină Rotaru, dar era greu să lucreze cu oltenii. Cred că era scandal în fiecare zi”, a spus Dinu Gheorghe pentru ProSport LIVE.

sursa:https://www.prosport.ro/video/prosport-live/milionarul-din-romania-care-ar-fi-putut-sa-fie-patron-la-universitatea-craiova-19541162

RECLAMĂ
Articolul precedentPrima reacție a Simonei Halep după vestea cutremurătoare că a fost prinsă dopată: „Azi începe cel mai greu meci din viața mea”
Articolul următorS-a închis Schengen? Cristian Diaconescu: “Un pas în spate, dar nu e timpul pierdut. Târguiala nu funcționează cu olandezii”