O mamă din Marea Britanie, în vârstă de 37 de ani, i-a organizat fiului ei o petrecere în grădină, ocazie pentru care a îmbrăcat o rochie de vară, înflorată, cu crăpătură pe un picior și un decolteu ce părea a fi decent.
Ceea ce s-a vrut a fi o zi de sărbătoare, care să se transforme într-o amintire plăcută de familie, de fapt, a căpătat cu totul alte valențe.
Rochia purtată la ziua fiului, motivul pentru care a fost vizată de internauți
Doar că, ori rochia i-a jucat feste, ori imaginile ajunse virale cu ea nu au fost surprinse din unghiul potrivit ori, așa cum spune ea, oamenii au criticat-o mult prea dur.
Și asta pentru că, imediat ce momentul tortului a venit, atunci când fiul ei a trebuit să sufle în lumânări, Raquel a făcut o mișcare ce i-a lăsat la vedere bustul generos.
Astfel, pentru că ulterior, clipul aniversar l-a publicat și în online, tânăra mamă a avut parte de un val de reacții negative venite la adresa sa.Oamenii au pus-o la zid pentru felul în care s-a îmbrăcat la aniversarea fiului, mulți spunând, subliniază ea, că a făcut totul intenționat.
Concret, internauții au judecat-o pentru că și-ar fi dorit să atragă atenția prin decolteul răvășitor pe care l-a lăsat la vedere, lucru despre care ea spune că a fost făcut din neatenție.
”Cumnata mea a fost cea care a filmat videoclipul. Nici măcar nu am observat până când nu mi-a trimis filmarea. În mod normal, îmi ajustez hainele tot timpul. Dar rochia aceea era destul de confortabilă, așa că nu aveam de ce să o fac. Cred că este din cauza unghiului din care s-a filmat. Ea filma de sus și eu mă aplecam puțin. Toți celebram și îi cântam „La mulți ani!” fiului meu.
M-am aplecat pentru a-i ține lumânarea, bătea puțin vântul, eram afară. L-am postat online și am avut un șoc când am văzut reacția. Unele persoane mi-au spus că vreau să atrag atenția asupra sânilor mei. Majoritatea comentariilor au fost de la persoane ofensate din cauza decolteului meu. Nu am răspuns la majoritatea dintre ele, așa că le-am șters și am mers mai departe. Bărbații au comentat lucruri precum „Femeile știu ce fac” și „Femeile fac mereu asta pentru atenție”, ”Ea vrea ca tații să se uite la ea, vrea doar atenție”, a spus tânăra mamă, potrivit The Sun.
Cum a reacționat femeia
Ulterior, după toate criticile primite, femeia a mai realizat un video, purtând aceeași ținută și rugându-și urmăritorii din online să o lămurească și pe ea de ce rochia din garderoba sa este nepotrivită pentru aniversarea unui copil.
”Oameni buni, ce am făcut, ce este atât de ofensator, ce este atât de greu de crezut, de ce aș vrea să atrag atenția la ziua copilului meu? Da, am fost puțin rușinată când am văzut, nu am realizat, dar m-am amuzat și am publicat ca să râdă și alți oameni. Este pur și simplu ciudat, de ce sunt oamenii atât de supărați? Sunt doar sâni, cu ce am greșit? Cu ce deranjează atât de mult rochia aceasta? De ce este un lucru atât de rău să port această rochie la un picnic în parc? ”, a mai adăugat ea.
sursa:https://www.bzi.ro/o-mamica-de-37-de-ani-desfiintata-dupa-ce-a-aparut-imbracata-asa-la-ziua-fiului-ei-ce-i-a-deranjat-asa-tare-pe-oameni-4505475?utm_source=RADIOBZI&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post&fbclid=IwAR1GMYhq03ciExp0_pnwNseaxjhc-9whZYZHnFvZ_TtXP4TFwxI1RVJboWo