Acasă Stiri Românii care nu merg la medicul de familie riscă amenzi usturătoare. Ce...

Românii care nu merg la medicul de familie riscă amenzi usturătoare. Ce măsuri urmează să fie implementate

492
0

Prevenția cu privire la problemele de sănătate va deveni obligatorie. Potrivit noului contract-cadru din 2023, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, vizita la medicul de familie devine obligatorie. Astfel, românii care nu se prezintă la controalele de rutină riscă să fie amendați.

RECLAMĂ

Amenzi usturătoare pentru românii care nu se prezintă la medicul de familie. Adela Cojan, preşedintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a anunțat că, din 2023, cei care sar peste vizita la medicul de familie vor fi amendați.

Românii care nu se prezintă la medicul de familie vor fi amendați

Președintele CNAS a menționat că serviciile medicale de prevenţie vor fi obligatorii, ceea ce implică și sancțiuni pentru cei care nu merg la medic.

De la 1 aprilie, programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate. Bugetul alocat asistenței medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază și de a mai diminua din ceea ce înseamnă ‘plata per capita’.

Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenție, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancționatorii (…) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenție.

Încercăm să responsabilizăm populația în legătură cu propria sănătate. Se practică în multe ţări, asociațiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023″, a spus Adela Cojan, la dezbaterea „Hepatitele virale post-pandemie – drumul spre eliminare, o provocare”, potrivit Agerpres.

În cadrul dezbaterii din Senat au fost explicați și paşii care trebuie să fie urmaţi pentru eradicarea hepatitelor virale.

sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/romanii-care-nu-merg-la-medicul-de-familie-risca-amenzi-usturatoare-ce-masuri-urmeaza-sa-fie-implementate-278685.html

RECLAMĂ
Articolul precedentMesajul disperat al artistului care, de opt ani, își caută fetița / A ajuns într-o situație limită
Articolul următorNicușor Bancu, criticat după ”gestul golănesc” din meciul cu Sepsi: ”Nu poți să faci așa ceva. Ești jucător de națională”