Cu toții știm că traficul din București este destul de tensionat și aglomerat, astfel că toată lumea întâmpină diferite situații. Ei bine, Radu Vâlcan și Adela Popescu au fost agresați în trafic de o șoferiță, iar reacția prezentatorului TV a fost una neașteptată.
Radu Vâlcan și Adela Popescu sunt unii dintre cei mai apreciați și îndrăgiți prezentator TV de la noi din țară. Deși sunt persoane destul de cunoscute, asta nu înseamnă că în trafic nu se pot confrunta cu diferite situații neplăcute.
Radu Vâlcan, reacție neașteptată în trafic
În timp ce au oprit la cafenea să își cumpere două cafele, Radu Vâlcan a avut parte de o situație cum nu se aștepta. O șoferiță a fost cea care a început să țipe la prezentator TV pe motiv că nu are voie să facă stânga .Radu Vâlcan s-a amuzat pe această temă, semn că nu a fost deranjat de afirmațiile doamnei.
”Am început ziua cu o chestie super funny, m-am oprit la cafenea să iau două cafele, una pentru mine, și una pentru scumpa mea soție, și la un moment dat am ieșit, m-am urcat în mașină și am vrut să fac stânga, am semnalizat și apare o doamnă imediat lângă mine, într-o mașină și a început: ”Nu e voie, nu e voie să faci stânga.O doamnă cu perle la gât, agitată, i se umflase gâtul”, a declarat Radu Vâlcan pe rețelele de socializare.
Cum se descurcă Adela Popescu cu cei trei copii
Adela Popescu este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate mămici din showbiz-ul românesc. Vedeta dă dovadă de fiecare dată că este o mamă devotată și se implică mereu în creștere a celor trei copii ai săi.
Cât timp soțul ei, Radu Vâlcan a fost plecat în Thailanda pentru filmările noului sezon de la Insula Iubirii, prezentatoarea TV a fost cea care s-a fost nevoită să se descurce singură cu micuții ei.
sursa:https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/radu-valcan-si-adela-popescu-agresati-in-trafic-ce-reactie-neasteptata-a-avut-prezentatorul-tv-apare-o-doamna-langa-mine-276671.html