Universitatea Craiova s-a impus pe terenul celor de la FCSB, 2-0, iar oltenii s-au apropiat la 4 puncte de locul 2, ocupat de formația antrenată de Toni Petrea.
Finalul primei părți a adus și primul gol al meciului, care a fost marcat de Andrei Ivan, în urma unui penalty contestat de gazde.
Mihai Rotaru e convins că penalty-ul acordat Universității Craiova cu FCSB a fost corect
Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, crede că faza din prelungirile primei reprize în urma căreia Horațiu Feșnic a considerat că Iulian Cristea l-a faultat pe Andrei Ivan a fost judecată corect de arbitru.
Finanțatorul oltenilor a oferit și un argument în sprijinul afirmației sale și a spus că și dacă era VAR, decizia nu era schimbată, fiindcă a existat contact la nivelul picioarelor între cei doi jucători.
„Dacă era VAR, credeți că Feșnic întorcea decizia? Ivan asta a așteptat, bravo lui. Niciodată VAR nu intervenea peste, fiindcă a fost contact la nivelul picioarelor. Tot penalty era și cu VAR, eu asta cred. Știți foarte bine că la ultimul joc i-am dominat și ne-au bătut cu foarte mult noroc.
Acum, să spunem că norocul nu i-a mai ținut. Da, am avut un portar foarte bun, dar toate ocaziile lor au fost controversate. Când a dat Vinicius cu capul a fost fault. Și la bară la fel. „, a spus Mihai Rotaru, la Liga Digisport.
Andrei Ivan a dezvăluit ce a vorbit cu Iulian Cristea despre cea mai controversată fază din FCSB – Universitatea Craiova
La finalul jocului, Andrei Ivan și Iulian Cristea au vorbit despre momentul controversat, iar fundașul FCSB-ului i-a recunoscut adversarului că a existat un contact, însă nu suficient pentru o cădere.
Andrei Ivan, în schimb, a replicat că a profitat de moment și a căzut odată ce a simțit contactul.
”A fost contact, chiar m-a lovit. Normal că o să cad dacă e contact. E important să speculezi momentele astea din joc, pentru că sunt în joc cele trei puncte, foarte importante pentru campion.
El a spus că nu m-a atins așa tare încât să fie penalty, dar eu am simțit contactul și am căzut. Au avut și ei foarte multe ocazii, puteau marca, dar noi ne-am apărat foarte bine”, a declarat Andrei Ivan.
Ce a spus Iulian Cristea despre penalty-ul din FCSB – Universitatea Craiova
Dacă în discuția privată i-a recunoscut lui Andrei Ivan că l-a atins, la flash-interviu Iulian Cristea nu a fost la fel de sigur că a existat un contact.
”Nu am apucat încă să văd faza penalty-ului. Eu am zis că a fost acordat foarte ușor, nu mi-am dat seama dacă l-am atins”, a transmis Iulian Cristea.
SURSA: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/mihai-rotaru-sigur-ca-penalty-ul-primit-de-universitatea-craiova-a-fost-corect-acordat-ce-se-intampla-daca-era-var-1610591?fbclid=IwAR1Le8HRK9lKFLUwqjDm-L3gFMNWuPLQUxA_NUizz4Q0mu5w7FCeX5PXwLs