Acasă STIRI SPORTIVE Mutu, primele declarații după ce a semnat cu Rapid. Ce obiectiv are...

Mutu, primele declarații după ce a semnat cu Rapid. Ce obiectiv are în anul centenarului —>

349
0

Adrian Mutu (43 de ani) a semnat miercuri cu Rapid și a acordat și primul interviu pentru site-ul clubului. Asta, după ce marți seară antrenorul, alături de staff-ul său, a fost în tribune la meciul dintre U Craiova 1948 și Rapid, scor 3-2

RECLAMĂ

”Briliantul” a spus că este bucuros de pasul făcut în carieră și este convins că-și va pune amprenta pe jocul echipei.

Mutu, primele declarații după ce a semnat cu Rapid. Ce obiectiv are în anul centenarului

Mutu vrea să pună la punct o echipă care în sezonul viitor, cel al centenarului pentru Rapid, să se lupte la cununa cu lauri în Liga 1 sau măcar la un loc pe podium.

”Este un club de tradiție, un club important al României, mă bucur să fiu aici și, în același timp, sunt concentrat să facem treabă bună și să reușim să avem rezultate și mai bune de acum încolo.

E o mare responsabilitate, știu că rezultatele din trecut te obligă, și bineînțeles să lucrezi, să fii concentrat și să dai sută la sută. La început, jocul a fost extraordinar, o echipă foarte puternică. Ceea ce este important este că eu am mare încredere, de aia am și acceptat să vin.

Putem scoate, pentru anul acesta, un rezultat bun pentru club.

Anul viitor, când este și centenarul, încercăm să ne întrecem pe noi înșine. Eu mă abțin să dau verdicte, mai ales că înaintea mea a fost un antrenor care, mai ales la început, a avut rezultate pe măsură și merită felicitat pentru tot ceea ce a făcut.

Un antrenor născut și crescut cu spiritul Rapidului. Să discut despre ceea ce a făcut el, nu mi se pare normal. Timpul este scurt până la primul meci”, a spus Mutu.

Oficial! Adrian Mutu, noul antrenor al Rapidului. Cine face parte din staff-ul tehnicianului

Foștii fotbaliști Bogdan Pătrașcu și Eduard Stăncioiu vor fi cei doi secunzi ai lui Adrian Mutu, iar staff-ul tehnic va fi completat de Roberto Buerrero (preparator fizic), Ciprian Niță (analist video), fiul fostului jucător al Rapidului, Puiu Niță, și Mihai Nădăban (antrenor de portari) care a rămas la echipă din vechiul staff.

Cea mai recentă experiență ca antrenor pentru Adrian Mutu a fost atunci când a antrenat-o pe U Craiova 1948, însă nu a rezistat prea mult pe banca oltenilor și a fost înlocuit de Adrian Mititelu jr cu Flavius Stoican, care între timp a ajuns la Dinamo.

În cariera sa de antrenor, Mutu le-a mai pregătit pe FC Voluntari și Al-Wahda U21, dar a fost și selecționerul naționalei României U21.

sursa: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/mutu-primele-declaratii-dupa-ce-a-semnat-cu-rapid-ce-obiectiv-are-in-anul-centenarului-1551537?fbclid=IwAR1EvJTNyeqtrTL1HRGjlno0YKMcqNSzrDVfl6-0oLZAU06UedmwBTM69M0

RECLAMĂ
Articolul precedentGică Popescu, reacție virulentă după acuzațiile de blat lansate de Vlădoiu. ”Am vorbit cu avocatul” + reacția lui Hagi —>
Articolul următorLaurențiu Reghecampf a lămurit situația lui Dan Nistor. ”Vorbesc cu el aproape zilnic” —>