Andreea Lichi, o tânără în vârstă de 21 de ani, își trăiește viața de aproape opt ani într-un scaun cu rotile, după un tragic accident rutier.
În ciuda momentelor grele prin care a trecut, aceasta nu şi-a pierdut speranţa, ba chiar a demonstrat că este o luptătoare.
De câteva luni, Andreea a început un program de recuperare şi are nevoie de ajutorul nostru pentru a-şi finaliza tratamentul.
În urmă cu doi ani, Andreea Lichi a lansat cartea „Suflet de porțelan” în care şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre experienţa traumatizantă prin care a trecut, dar care a făcut-o mult mai puternică. Tânăra a dezvăluit toate trăirile pe care le-a avut în urma accidentului de circulaţie care a lăsat-o țintuită într-un scaun rulant.
„Din tot ce am trăit, am înțeles că viața nu se oprește după un moment ce ne-a cutremurat existența, ci continuă independent de noi, însă noi alegem dacă mergem odată cu ea sau rămânem pe loc. Noi alegem dacă privim viața prin ochii bucuriei sau doar ai tristeții. Viața chiar e frumoasă, iar dacă am primit-o în dar, atâta timp cât suntem conștienți de noi, de tot ce ne înconjoară, merită să ne bucurăm de tot ce avem”, spune Andreea.
Andreea Lichi are nevoie de ajutorul nostru!
Andreea a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a se recupera, iar în tot acest timp familia i-a fost alături. Rezultatele au întârziat să apară, iar din acest motiv, tânăra a renunţat pentru o vreme şi a găsit un refugiu în alte activităţi. Între timp, Andreea a găsit o clinică în Târgu Mureș, acolo unde cu ajutorul aparatelor de ultimă generaţie blondina şi-a recăpătat speranţa că se va face bine.
Programul de recuperare este de opt ore pe zi, însă costul tratamentului este destul de mare.
„E o luptă continuă, o luptă care adună efortul, durerile, sutele de repetări de serie, dar toate acestea au ca rezultat bucuria. Bucuria mea pentru fiecare mișcare în plus pe care reușesc să o fac singură”, mărturisește tânăra într-o postare pe Facebook.
Suma pe care trebuie să o plătească Andreea pentru o singură zi de terapie depăşeşte 1.200 de lei, iar familia ei nu poate suporta singură aceste cheltuieli. Îi putem fi alături Andreei, oferindu-i ajutorul nostru și donând în conturile de mai jos:
NUME TITULAR: Lichi Andreea Alexandra
RO22BTRLRONCRT0473206001 (RON)
RO69BTRLEURCRT0473206001 (EURO)
sursahttps://dromania.ro/andreea-lichi-are-nevoie-de-ajutorul-nostru-imobilizata-intr-un-scaun-cu-rotile-tanara-nu-si-a-pierdut-speranta-viata-nu-se-opreste-33740?fbclid=IwAR0njji-xiQfWtqDz_b_RDfMcQz68ufB5Ei-Cbn6DtZkBsHRs83iaEsMZxY