Mă numesc Cristina, am 38 de ani și sunt mămica unui băiețel de 3 anișori.
Din 2007 sunt căsătorită cu soţul meu. Încă de când ne-am cunoscut trebuia să-mi dau seama că nu este potrivit pentru
mine, dar am zis că poate cu timpul va fi bine. Acum e prea târziu, avem un copil împreună şi mă gîndesc că micuţul are nevoie de ambii părinţi.
La începutul relaţiei noastre a fost foarte gelos, mă teroriza de-a dreptul, nu aveam voie să vorbesc cu nici un bărbat, când mergeam cu el pe stradă trebuia să am grijă să ţin capul în jos fiindcă avea impresia că mă filez cu bărbaţi pe stradă, nu aveam voie să ies din cuvântul lui, mă suna foarte des să vadă ce fac şi multe altele. Am ajuns să-mi fie frică de el. Nu m-a bătut niciodată, dar m-a terorizat psihic.
Cu timpul s-a schimbat, nu mai e gelos, dar sunt alte probleme care mă deranjează la el, şi anume: când are chef de sex, mă cheamă la el şi mă întreabă dacă „îi dau ceva”. Nu mă întreabă dacă am chef sau dacă vreau să fac sex. Probabil că ştii şi tu că atunci când ai un copil, nu mai ai chef să faci sex toată ziua, ai alte priorităţi, ai alte probleme pe cap.
La noi nu există preludiu şi ca atare eu nu simt nici o plăcere. Contează să se simtă el bine că de mine nu-i pasă.
Dacă nu vreau, atunci se supără, vorbeşte cu mine în doi peri. Dacă fac sex cu el, atunci e mulţumit, nu mai are treaba cu mine, e binedispus.
Mă simt ca o cârpă, mă simt folosită. Parcă nu aş fi soţia lui. Am stat de vorba cu el pe tema asta, i-am spus de nenumărate ori că eu nu simt nici o plăcere, că o fac doar pentru el, dar tot aşa face.
Plus de asta, simt o repulsie faţă de el, nu-l iubesc.
Ce mai sfătuieşti să fac? Îţi mulţumesc.
Adela răspunde:
Draga mea,
Îmi pare rău că trebuie să-ți spun, dar lucrurile nu se vor îmbunătăți doar pentru că vorbești cu soțul tău. Bărbații nu reacționează la cuvinte, ci la fapte.
Dacă vrei să faci un bărbat să înțeleagă că a greșit, trebuie să faci un gest suficient de clar, nu ajunge să-i ții o predică. Dacă doar îi spui, pe o ureche îi intră, pe cealaltă îi iese, iar a doua zi se poartă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Spui că cel mic are nevoie de ambii părinți, dar mai gândește-te o dată: nu cumva asta e doar un pretext, pentru că, de fapt, ți-e frică să te desparți de el?
Dacă între tine și soțul tău nu este armonie, copilul nu va avea parte de doi părinți, ci de o stare de tensiune continuă în care va crește și pe care o va simți. Dacă ai avea curajul să te desprinzi de acest bărbat egoist, care te folosește, atunci copilul are măcar șansa să aibă o mamă cât de cât liniștită, care are speranța că poate își va reface viața într-o zi. Așa, are o mamă chinuită, pe care o vede că suferă și un tată indiferent care nu se gândește decât la plăcerea lui. În acești zece ani, câți au trecut de când sunteți împreună, te-ai obișnuit și ai acumulat cumva ideea că așa trebuie și așa e bine. În realitate, nu e necesar să te chinui așa la nesfârșit.
Dacă ți-e greu, măcar ia în considerare să-i ceri să luați o pauză. Și, având în vedere tendința lui de a fi posesiv, neapărat cere ajutor de la un psiholog și chiar de la un avocat specializat în divorțuri. Dacă vrei să te desparți de un asemenea om, trebuie să ai un motiv foarte clar. Altfel, să nu-i vină ideea să vrea să-ți ia copilul.
sursa:https://dromania.ro/cristina-am-38-de-ani-si-sunt-casatorita-dupa-10-ani-de-casnicie-ma-simt-ca-o-carpa-ma-simt-folosita-33401?fbclid=IwAR0ysMIp0x4Ph6JNoyh_V5iM5WWL4aQXCiqBbbqClF9hCqnTZKRrHL6FqvY
