,,Mami tocmai a făcut apă de extraterestru pe podea”, fetița de 8 ani a sunat la ambulanță când mamei i s-a rupt apa, dar au ajuns prea târziu. Când paramedicii au intrat pe ușă, au văzut ceva ce nu vor uita niciodată. E cumplit ce făcuse fetița
Chantelle Edmund știa exact cum se va naște copilașul ei, plănuia o sarcină sub apă împreună cu soțul, dar nu știa că nu va avea parte de asta, ci de o experiență halucinantă.
Bebelușul Eva Rai nu s-a ținut de planul mamei și a decis să se nască cu două săptămâni mai devreme, femeia de 26 de ani credea că mai are ceva vreme până să nască,
dar când i s-a rupt apa nu a avut de ales și a fost obligată să o cheme pe fetița ei de 8 ani, Keira Jade, care era împreună cu nepoata ei sus și se uitau la un film.
Cele două fetițe au rămas uimitor de calme pe toată durata nașterii, i-au adus femeii prosoape și apă, iar la 35 de
minute distanță Eva Rai s-a născut, doar cu ajutorul mânuțelor surorii sale mai mari!
Keira a sunat apoi la ambulanță pentru mama ei și a spus: ,,Mama tocmai a făcut un extraterestru pe podea!”.
Chantelle, mama fetelor a mărturisit despre fiica ei, care, e de înțeles că a fost cam șocată de ceea ce a trebuit să vadă și să facă: ,,Până acum câteva luni ea credea că copiii se nasc printr-o
ușiță secretă care se deschide în burticile mămicilor, dar acum își iubește la nebunie surioara din cauza căreia a devenit o vedetă la școală”.
Îți vine să crezi că această fetiță de 8 ani și-a ,,moșit” propria surioară?
sursahttp://romaniatarata.ro/2022/01/22/mami-tocmai-a-facut-apa-de-extraterestru-pe-podea-fetita-de-8-ani-a-sunat-la-ambulanta-cand-mamei-i-s-a-rupt-apa-dar-au-ajuns-prea-tarziu-cand-paramedicii-au-intrat-pe-usa-au-vazut-ceva/?fbclid=IwAR0vWmgxZ85j6ZLd3a4sqH7vBp2PxrsoYOH_Ukkt_L1U3avo7Ll1LY-mYOw