Povestea unui bărbat care i-a schimbat viața unei cerșătoare a devenit virală pe Internet. Ce s-a întâmplat după ce tânăra săracă l-a rugat să îi cumpere un săpun:
„Eram într-un supermarket când, la un moment dat, o tânără neîngrijită și cu hainele ponosite s-a apropiat de mine.
Cu vocea tremurândă, m-a rugat să îi cumpăr un săpun și mi-a indicat către cel mai ieftin. I-am dat banii,
iar fata mi-a mulțumit și și-a văzut de drum. Însă eu am continuat să o urmăresc din priviri.
Cu săpunul în mână, tânăra a trecut pe lângă zona cu produse alimentare și se uita la ele cu poftă.
Dar nu și-a cumpărat nimic. S-a îndreptat spre casa de marcat, a plătit săpunul, apoi a ieșit din magazin.
Mi s-a făcut milă de ea și am început să mă întreb oare cum a ajuns această fată în asemenea situație.
Am cumpărat câteva chifle și am ajuns-o din urmă. Apoi ne-am așezat împreună pe o bancă, iar ea a început să mănânce. Am întrebat-o cum a ajuns în această situație,
iar ea a început să îmi povestească că la 18 ani s-a îndrăgostit de un băiat, care i-a propus să se mute împreună. Ea a vrut, dar mama ei nu era de acord cu această decizie. Despre tatăl ei nu știa nimic. Nu îl cunoscuse niciodată.
După o ceartă serioasă cu mama ei, fata s-a mutat la băiatul de care era îndrăgostită. Dar după câteva luni, acesta s-a plictisit de ea și i-a zis să plece.
S-a întors acasă, dar mama ei nu a mai vrut să o primească înapoi. O perioadă a stat pe la prieteni, dar i s-a făcut rușine cu timpul, așa că a ieșit în stradă.
Am fost impresionat de povestea ei și am decis să o duc la mine acasă. A făcut baie, iar soția mea i-a tuns părul degradat și i-a dat niște haine curate de la ea.
Am vorbit cu soția mea și am decis să o ajutăm. În doar câteva zile, i-am închiriat o cameră într-un cămin și am ajutat-o să se angajeze ca menajeră într-un centru comercial. Era atât de bucuroasă și de recunoscătoare!
Cu timpul am perdut legătura, însă de curând am întâlnit-o întâmplător pe stradă. După ce m-a recunoscut, a strigat de bucurie și a venit repede să mă îmbrățișeze. Arăta îngrijit și părea fericită.
Mi-a spus că acum lucrează ca vânzătoare și că are un nou iubit. Ne-a invitat pe mine și pe soția mea la teatru. Își dorea foarte mult să ne răsplătească pentru ajutorul pe care i l-am acordat.
Faceți cât mai mult bine, oamenii străzii merită o șansă nouă! Fiecare are o poveste diferită, iar câteva momente de atenție din partea noastră le poate schimba viața pentru totdeauna”.
sursa:https://dromania.ro/eram-intr-un-hipermarket-a-venit-direct-la-mine-si-mi-a-cerut-sa-ii-cumpar-un-sapun-31475?fbclid=IwAR1vqSg75OP6aCC82Zf-zJTvfp9Put9rR6wC-pYptuTKut418smDWuiUkw0