Ovidiu Stângă s-a arătat bucuros de succesul cu Olimpia Satu Mare, scor 1-0, dar a afirmat că victoria a fost şi „puţin norocoasă“.
„Un debut mai frumos nu putea să existe. A fost o victorie muncită, dar şi puţin norocoasă. Pentru că în prima repriză ei au avut ocazii mai clare, şi, dacă marcau, nu se ştie ce se întâmpla. Pe mine nu mă interesează celelalte rezultate, mă interesează că am bătut pe Satu Mare, o echipă greu de învins, cu o medie de vârstă ridicată, cu un colectiv foarte puternic. Satu Mare nu este o echipă care să piardă uşor“, Ovidiu Stângă la debutul său pe banca lui CS U Craiova.
Despre debutul celor doi jucători veniţi de la Sportul, antrenorul Universităţii a declarat: „Curelea şi Ferfelea vin după o pauză în care nu s-au antrenat la capacitate maximă şi lucrul acesta se vede. Oricum ei sunt un plus pentru echipă. I-am schimbat pentru că fizic nu pot duce un meci oficial încă“.
Cât priveşte jocul din runda următoarea, cu UTA, Stângă a spus: „Îmi doresc să batem şi pe UTA, să-l înving pe prietenul meu Marţian. În fotbal prieteniile trebuie uitate, iar noi vom încerca să acumulăm cât mai multe puncte“. sursa: liga2.ro