Acasă Monden Ce malformație secretă și rușinoasă are Andreea Bănică

Ce malformație secretă și rușinoasă are Andreea Bănică

1892
0

Andreea Bănică a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe intervenții chirurgicale, unii dintre

RECLAMĂ

fani reproșându-i că nu rămâne ”naturală”.

Totuși, motivele pentru care Andreea a apelat la ajutorul medicilor sunt cu totul altele.

Iar vedeta, de curând, a devoalat misterul.

Andreea Bănică s-a confruntat cu ”probleme” medicale care nu au nicio legătură cu operațiile estetice, astfel încât fanii săi pot să fie ”liniștiți”, din acest punct de vedere. Vedeta a ajuns pe mâna medicilor din cauza unei apendicite, a efectuat două cezariene și… a încercat să îndrepte cele două degete mici de la mâini. Andreea Bănică încearcă să rezolve ”cazul degetelor mici”, numai că operația nu a reușit. În consecință, Andreea nu și-a pus silicoane și nu poartă nici lentile de contact, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

”Îmi pare rău că nu mă pot dezbrăca în fața voastră, ca să vă arăt că n-am nimic. Am doar o apendicită, două cezariene și degetele mici de la mâini strâmbe. Am încercat la 16 ani să le îndrept, dar operația n-a reușit”, a mărturisit Andreea, conform click.ro.

sursa:https://sakaryabul.com/ce-malformatie-secreta-si-rusinoasa-are-andreea-banica-9341?fbclid=IwAR2nj1UfjnXecM_Ypb6YynZwsJQXQ6M-pLPs__AT8K7Mq4XzEAZHwHCItLA

RECLAMĂ
Articolul precedentSe întâmplă la Vaslui! Un preot a refuzat să înmormânteze un bărbat sărac! Familia nu avea bani
Articolul următorA murit poetul Lucian Avramescu