Liberalii s-au întâlnit luni seară, începând cu orele 19.00, în ședință decisivă pentru a supune la vot doar conducerea rotativă a guvernului și decizia ca PNL să dea primul premier, susțin sursele politice consultate de G4Media. Ședința a durat aproximativ două ore și jumătate. Liberalii au votat cu majoritate conducerea rotativă a Guvernului, cu primul premier de la PNL.
- UPDATE Ora 21:33 Ședința BEx s-a încheiat, aproape toți liberalii au plecat.
- UPDATE Ora 21:24 Liberalii Cristian Buican și Gheorghe Falcă au votat împotriva conducerii rotative.
- UPDATE Ora 21:19 Florin Cîțu a făcut declarații laconice jurnaliștilor spunând că nu a fost supusă votului propunerea care ar fi dat posibilitatea numirii altor premieri liberali în afara lui Cîțu. Acesta a mai spus, de asemenea, că nu s-a pus în discuție numele vreunui premier. Cîțu a mai spus că PNL nu și-a schimbat mandatul și că va continua negocierile cu PSD, solicitând sistem rotativ de numire al premierului, cu primul mandat aparținând PNL: „În acest moment, nu am schimbat mandatul, avem un singur mandat. S-a votat decizia de a avea un sistem rotativ de premieri, cu primul liberal. Dacă PSD se opune, vedem atunci. Noi trebuie să avem o decizie, vrem să avem prima parte din mandat. În primul rând, trebuie să vedem acest lucru. Propunerea noastră va merge la președintele Iohannis care are atributul constituțional”. Cîțu a mai spus că nu s-au încheiat încă negocierile privind programul de guvernare: ”Încă lucrăm la programul de guvernare, și acolo chiar avem discuții importante despre aceste taxe, pe care vrem să le introducem, lucru cu care PNL nu e de acord. Sper că în orice zi să avem încheiate discuțiile”, a spus premierul.
- UPDATE Ora 21:13 Emil Boc a fost foarte dur cu Florin Cîțu pe parcursul ședinței, susțin sursele politice consultate de G4Media. Emil Boc a spus, la adresa lui Florin Cîțu, că „alții” pun mai presus interesele lor de interesul PNL.
- UPDATE Ora 21:07 Liberalii au votat cu majoritate varianta conducerii rotative, au fost 4 abțineri și 2 voturi împotrivă. Nu s-a supus votului varianta propusă de Emil Boc, cu mandatul flexibil pentru premierul PNL, în sensul în care ar putea fi înaintate și alte nume în afară de Florin Cîțu.
- UPDATE Ora 20:45 Prim-vicepreședintele PNL Iulian Dumitrescu a spus în cadrul ședinței că nu este cazul ca vreun liberal să se gândească la faptul că aceștia ”pot da țeapă PSD”. Pe de altă parte, ministrul interimar al Energiei Virgil Popescu se împotrivește rotației premierilor PNL și PSD la guvernare și propune ca premierul să fie exclusiv PNL. Popescu cere, de asemenea, ca președintele Iohannis să fie cel care decide.
- UPDATE Ora 20:00 Deputatul de Iași și consilier onorific al premierului Cîțu, Alexandru Muraru, a cerut ca președintele Klaus Iohannis să aibă libertatea de a alege șeful Executivului și un fel de drept de veto asupra nominalizării. Muraru a spus că șeful statului nu poate fi pus ”cu spatele la zid” și nu poate primi ”în plic” numirea premierului. Totodată, Muraru a mai spus că este inacceptabil ca premierul să nu aibă aceeași culoare politică precum secretarul general al Guvernului. Drept dovadă, nici Emil Boc, nici Adrian Năstase, Florin Cîțu sau Victor Ponta nu avut alți șefi SGG, care sunt cei mai de încredere oameni ai prim-miniștrilor.
- UPDATE Ora 19:45 Emil Boc ar fi propus ca echipei de negociere să i se acorde un mandat flexibil pentru poziția de premier din partea PNL, adică posibilitatea de a propune și alt nume de prim-ministru în afară de Florin Cîțu.
- UPDATE Ora 19:35 S-a terminat prezentarea programului de guvernare. Încep discuțiile pe conducerea rotativă a guvernului.
- UPDATE Ora 19:34 În cadrul ședinței, premierul interimar Gheorghe Flutur le spune colegilor săi că programul de guvernare va avea amprenta PNL și le explică faptul că s-a luptat ca să nu fie introduse taxe și impozite în programul de guvernare, conform acelorași surse.
- UPDATE Ora 19:32 Tot Flutur a mai spus că săptămâna viitoare ar putea avea loc învestirea noului guvern, conform surselor politice consultate de G4Media.
- UPDATE Ora 19:30 Tot Flutur vorbește despre creșterea pensiilor, alocațiilor și ale indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap pentru că România are cea mai mare creșterea economică din Uniunea Europeană în trimestrul al III-lea al acestui an.
știrea inițială
Vicepreședintele PNL, Gheorghe Falcă, a declarat marți seară, la Antena 3, înainte de întâlnirea cu liderii PNL în cadrul Biroului Executiv că echipa de negociere este mandatată să formeze un guvern în jurul unui premier liberal.
Falcă a mai declarat că nu crede că Florin Cîțu ar fi votat de social-democrați și ar fi probleme și la aplicarea Constituției.
- ”Echipa de negociere să ne prezinte situația. I-am mandatat să ne prezinte un guvern în jurul unui premier PNL, sper că au atins obiectivul. Când am vorbit despre negocierea cu PSD, nu cu USR, ideea era ca premierul să fie PNL. Nu-mi dau seama ce va decide partidul. Dacă facem o discuție prin rotație înseamnă că o să-l punem pe președintele României să dea un premier PSD și parlamentarii PNL să voteze un premier PSD și e cam repede după experiența guvernărilor Dăncilă și celelalte guvernări PSD din urmă cu câțiva ani. Cel mai bine era ca partidele să-și facă majoritatea, să se gândească la guvernare, miniștri și președintele să numească un premier pentru 3 ani. Florin Cîțu nu cred că ar primi sprijinul din partea PSD și am avea probleme la aplicarea Constituției”,a declarat Gheorghe Falcă, marți seară, la Antena 3.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro