Potrivit impresarei, cei doi au participat la o petrecere de Halloween la care au mai luat parte și cei doi băieți ai lui Reghe: Luca și Laur Jr..
Împresara speră că încă își mai poate salva căsnicia, însă Reghecampf, care așteaptă un copil de la noua iubită pare de neînduplecat în hotărârea sa.
„Da, a fost la noi la Snagov. A fost un party de Halloween la care a participat și el. Am vorbit cu Laurențiu și am zis să facem, cumva, să închidem nebunia asta! Tot ce s-a întâmplat acum s-a vrut de foarte mulți ani.
Probabil că Laurențiu nu realizează, dar va realiza în foarte scurt timp și când va realiza va fi jale pentru toată lumea, pentru că familia asta a fost indestructibilă”, a declarat Anamaria Prodan, pentru DigiSport.
Anamaria Prodan l-ar putea lăsa pe Reghe și fără „bonurile de masă”! Ce pensie alimentară îi va plăti lui Bebeto
Laurențiu Reghecampf și-a găsit o altă femeie și a decis să divorțeze de Anamaria Prodan pentru a-și putea întemeia o nouă familie alături de Corina Bilcon, care este însărcinată în două luni.
După ce se va sfârși procesul de divorț, Laurențiu Reghecampf s-ar putea găsi în situația de a-i plăti pensie alimentară fiului său Bebeto, dacă acesta va rămâne alături de mama sa, lucru de așteptat să se întâmple.
Nu ar fi pentru prima oară când Reghe ar plăti pensie alimentară. Antrenorul de la Universitatea Craiova s-a aflat în aceeași situație și la prima căsătorie, când a trebuit să-i plătească pensie alimentară fiului său Luca (19 ani).
Așadar, dacă Bebeto va rămâne alături de Anamaria Prodan, Laurențiu Reghecampf va trebui să-i achite fiului său o pensie alimentară în conformitate cu prevederile articolului 529, punctul 1 din Codul Civil.
„Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii”, se precizează în articolul 529 din Codul Civil.Reghecampf încasează un salariu de 15.000 de euro pe lună la Craiova, iar dacă un sfert din această sumă va reprezenta pensia alimentară, înseamnă că Bebeto ar urma să primească de la tatăl său, lunar, suma de 3750 de euro, adică în jur de 18.500 lei.
sursa:https://www.sport.ro/virale/anamaria-prodan-l-ar-putea-lasa-pe-reghe-si-fara-zbonurile-de-masa-ce-pensie-alimentara-ii-va-plati-lui.html