Acasă EVENTS EXCLUSIV: Interviu cu interpreta de Muzica populara Luciana Florentina

EXCLUSIV: Interviu cu interpreta de Muzica populara Luciana Florentina

3488
0

TVF Oltenia: Bună ziua și bine te-am găsit dragă Luciana! Să ști că ne face o mare plăcere să te avem invitată astăzi la interviul pe care ni-l oferi nouă, dar și publicului curios să te cunoască. Vom discuta atât despre viața ta, cât și despre proiectele tale muzicale și cu siguranță vom afla o grămadă de informații noi despre tine. Spune-ne cine este talentata solistă de muzică populara Luciana Florentina?

RECLAMĂ

Luciana Florentina:Bună găsit tuturor! În primul rând vreau să vă mulțumesc din inimă pentru acest frumos interviu și peste ani să îl citesc cu aceleași emoții cu care îl și scriu în acest moment!

TVF Oltenia: Ai un talent deosebit de a cânta! Când ți-ai dat seama că muzica este drumul tău? Există un artist care ți-a influențat stilul?

Luciana Florentina: Mi-am dat seama că muzica este drumul meu, încă de mică, pe vremea când improvizam tot felul de materiale crezând că arăt ca o artistă pe scene mari, atunci când în loc de microfon foloseam peria mamei de păr, și încercam să îmi dezvolt talentul din ce în ce mai mult. Singurii doi artiști care mi-au influențat stilul au fost tatăl și fratele meu Marius, drept pentru care astăzi toate lucrurile îmi merg bine, numai datorită lor, și o altă persoană care mă veghează în fiecare zi este Dumnezeu, mi-a dat cu mult peste cât îmi doream, și îi mulțumesc în fiecare zi!

TVF Oltenia: Povestește-ne cum este să fi solistă de muzică populară. Ce senzație este pentru tine și ce ai învățat până acum despre muzică.

Luciana Florentina: Să fiu solistă de muzică populară este tot ce îmi doream, este un dar de la Dumnezeu pe care nu oricine îl poate avea, iar dacă îl ai trebuie prețuit din suflet. Până acum despre muzică consider că nu am învățat suficient, am încă o vârstă mică pot spune, dar mereu merg pe principiul că,, niciodată nu este târziu pentru a învăța lucruri noi”. Pot spune că până acum am învățat să citesc oamneii, să comunic în stilul fiecăruia și să le ofer momentele mele de muzică cu care le bucur sufletul, și pe lângă asta, un mic secret pentru voi toți soliști de muzică populară, un secret după care pot spune ca am învățat să fiu cineva în viata,, În muzica trebuie doar să încerci să fii tu, să rămâi tu! „

TVF Oltenia: Povestește-ne o amintire foarte dragă ție, din toată viața de până acum!

Luciana Florentina: Hmm.. o amintire foarte dragă mie este atunci când am participat la festivalul,, Voce de artist ” împreună cu fratele meu, iar la finalul festivalului se produsese o eroare astfel încât am fost nevoiți amândoi să ne mai facem încă o data momentul pentru ca juriul să desemneze câștigătorul. Câștigătorul a fost fratele meu, iar atunci am simțit cea mai mare bucurie din sufletul meu, și nu îmi doream nimic mai mult.

Nu este disponibilă nicio descriere.

TVF Oltenia: Care ar fi trei lucruri pe care toată lumea ar trebui să le cunoască despre tine?

Luciana Florentina: Sunt o fire deschisă, foarte sufletista și extrem de ambițioasă, dacă îmi propun să fac ceva, este imposibil ca acel lucru să nu îmi iasă, aceste lucruri mă definesc pe mine, îmi place să ajut oameni fără a mă întreba ce primesc în plus, îmi place să ascult poveștile oamenilor și din puțina cunoștință până la această vârstă să încerc să îi motivez cu sfaturile pe care și eu le-am primit la timpul lor.

TVF Oltenia: Care sunt proiectele la care mai lucrezi și ce-ți propui pe viitor?

Luciana Florentina: Momentan lucrez la piesa mea care se numește,, Neicuță vorbă frumoasă ” la care au participat numai oameni dragi mie, așa cum și tema piesei este făcută pentru o persoană dragă sufletului meu , iar pe viitor îmi propun să am parte de cât mai multe realizări alături de persoanele care mă iubesc și apreciază munca mea.

TVF Oltenia: Un gând pentru cei care iți apreciază muzica!

Luciana Florentina: Vă mulțumesc din tot sufletul pentru toate apreciere și vă îmbrățișez cu mult drag, gânduri bune! Iar vouă vă mulțumesc în mod anticipat pentru acest frumos interviu pe care vi l-am scris cu sufletul, mânuțele au fost ajutor în plus.

Nu este disponibilă nicio descriere.

RECLAMĂ
Articolul precedentO tănără și-a înșelat soțul și acum a rămas însărcinată. Aceasta încearcă să afle al cui este copilul
Articolul următorDe când devin obligatorii anvelopele de iarnă și ce amenzi riscă șoferii. Anunțul făcut de Poliția Română