Bianca Drăgușanu a făcut primele declaraţii după ce a ajuns pe mâinile medicilor. Vedeta a explicat ce s-a întâmplat, dar şi cine a fost alături de ea în momentele grele prin care a trecut.
După ce în weekend-ul care tocmai a trecut blondina s-a distrat alături de câteva prietene pe litoral, problemele de sănătate, dar şi oboseala şi-au spus cuvântul.
Bianca şi-a anunţat prietenii virtuali pe reţelele de socializare că a ajuns de urgenţă la spital printr-un video.
”Cam așa stă situația la ora 03:20 (…) În caz că nu știați de mine sunt foarte bine și o să fiu și mai bine de atât, după asta o să-mi revin, mă duc la sală și îmi văd de activitățile mele zilnice”, mărturisea Bianca Drăgușanu pe Instagram, în cursul dimineții de luni.
”Am leșinat în baie. Aveam tensiunea foarte mică”
Acum starea blondinei este mult mai bună, astfel a ţinut să le povestească celor care o îndrăgesc care a fost, de fapt, situaţia şi de ce a fost supusă unui tratament. În cadrul unui interviu pentru impact.ro, Bianca Drăguşanu a dezvăluit că a ajuns la spital după ce a leşinat în baie.
”Am simțit o stare de slăbiciune, am apucat să o chem pe mama, înainte să leșin în baie. Aveam tensiunea foarte mică, și am mers la o clinică privată, unde mi s-a făcut o perfuzie.
Nu am stat internată, eu sunt cel mai bun doctor pentru mine, îmi cunosc organismul și știu de ce are nevoie”, a spus aceasta.
În acelaşi timp, diva a ţinut să sublinieze faptul că nu a fost vorba de nimic grav, ci despre o cădere de calciu.
”Eu dorm foarte puțin, cam cinci ore maxim, sunt hiperactivă.
După ce am ajuns acasă, am băutat o grămadă de cafea, știu că ajută la creșterea tensiunii”, a adăugat Bianca Drăgușanu.
Mai mult decât atât, vedeta este hotărâtă să aibă mai multă grijă la alimentaţie.
”O s-o las mai moale cu cartofii prăjiți ai Sofiei. Mama îi face ei, ea nu-i termină pe toți din farfurie și îi mănânc eu. Iau vitamina C și magneziu și trebuie să mi fac și un anume regim alimentar, mai ales că eu am avut și un diabet, care trebuie ținut sub control.
Chiar și în ziua în care mi-a fost rău, am trecut pe la atelier, dar nu am putut sta prea mult. Trebuie să ajung și la sală, nu am mai fost de câteva zile. Sunt mult prea puternică, corpul îmi transmite asta. Eu și când nu mai pot, tot mai pot”, a mai adăugat blondina pentru sursa ciată.
sursa:https://dromania.ro/bianca-dragusanu-primele-declaratii-dupa-ce-a-ajuns-pe-patul-de-spital-21676?fbclid=IwAR1tRclmKrE4F5JQEbW9gUAORBg4e_b5sBaNUEaiyfR6wpL22V9WqPuf6hY