Acasă Life Style O femeie căsătorită și-a găsit sufletul pereche într-o închisoare din Thailanda. Cum...

O femeie căsătorită și-a găsit sufletul pereche într-o închisoare din Thailanda. Cum au evoluat lucrurile între ei

1058
0

Victoria Oak a fost ani la rândul nefericită în mariajul ei, dar a ținut totul pentru ea, până în momentul în care a început să-i scrie unui traficant de droguri, condamnat într-o închisoare din Thai, care avea să-i schimbe viața. 

RECLAMĂ

Soție și mamă a patru copii, Victoria Oak, și-a găsit într-un traficant de droguri condamnat, care a executat 14 ani într-o închisoare din Thai, un adevărat partener. Femeia în vârstă de 62 de ani a început să-i scrie  „sufletului ei pereche „, Andy Hawke, în vârstă de 63 de ani, după ce fiica ei Sam l-a întâlnit la închisoarea Bang Kwang, în Thailanda, în timp ce călătorea. Sam, în vâstă de 35 de ani, a început să corespondeze cu Andy, după ce l-a întâlnit și a încurajat-o și pe mama ei să facă la fel. Victoria a început să se deschidă în fața noului prieten, dar n-a avut nici cea mai mică idee unde se va ajunge.

După un mariaj de 28 de ani, Victoria se simțea blocată, dar a ținut totul pentru ea. Cu toate acestea,  momentul în care a început să-i scrie lui Andy, a fost momentul în care a început să-i împărtășească gândurile pe care le avea. Timp de șapte ani, cei doi și-au scris o mulțime de scrisori, în care Victoria s-a simțit liberă să-și exprime trăirile.

„Încă din momentul în care am făcut 40 de ani, soțul meu și cu mine am început să ne îndepărtăm. Cred că m-am simțit foarte singură. A fost o perioadă foarte dificilă. Scrisorile primite de la Andy mi-au adus consolare în vremurile grele prin care treceam.

A fost interesant să primesc scrisori scrise de mână de la Andy. A devenit o adevărată relație de prietenie și am vorbit despre absolut orice. „, a declarat Victoria.

Deși Andy niciodată nu a sfătuit-o ce să facă în mariajul ei, femeia susține că a ajutat-o foarte mult să poată vorbi cu cineva într-un mod cât se poate de sincer, despre ceea ce simte și astfel, a ajuns să descrie această relație de prietenie drept „evadare din realitate”. Andy a fost încarcerat în 1999, în Thailanda, după ce a fost prins făcând trafic de droguri și condamnat la 40 de ani de închisoare.

„S-a chinuit foarte mult, partenera lui a decedat și el a intrat în depresie. A fost pus să transporte heroină în Copenhaga. Cred că era într-o perioadă foarte întunecată, în care ar fi zis da la orice. Nu-i mai păsa de nimic. „, a mai declarat femeia.

Bărbatul a fost eliberat după 14 ani de închisoare

Povestea de viață a bărbatului a impresionat-o atât de mult pe Victoria încât în luna mai a anului 2012, la 6 ani după ce și-au scris prima dată, ea a început Camino de Santiago până la Catedrala Santiago din Spania, rugându-se pentru eliberarea lui. După două săptămâni de pelerinaj, Andy a fost eliberat iar Sam a sunat-o pe mama ei să-i transmită veștile bune.

„Am fost în culmea fericirii. Nu am putut crede că, în sfârșit, este liber și rugăciunile mele au fost ascultate. Am simțit că suntem pe drumul cel bun și după ce am terminat călătoria, mi-am găsit curajul de a-i cere soțului meu divorțul.  „, a mai spus aceasta.

Când Andy a fost eliberat, în martie 2013, după 14 ani de închisoare, Victoria l-a invitat să locuiască cu ea. A stat pentru 18 luni, după care s-a mutat în Wales.  Cei doi au decis să-și spună povestea în cartea pe care Victoria a lansat-o.

„A fost destul de dificilă acomodarea pentru el, să treacă de la închisoarea din Thai la a fi liber din nou în UK.  Am stat împreună și am scris și citit capitolele din nou și din nou. Cu cât înțelegeam mai multe unul despre viața celuilalt, cu atât ne uneam mai mult. Dar, după 18 luni cred că ne-a fost suficient. „

Cuplul a decis să se despartă, iar Andy s-a mutat în Wales, dar cu toate acestea au rămas apropiați. Cei doi păstrează legătura și vorbesc cel puțin o dată pe săptămână și se respectă foarte mult unul pe celălalt.

„El este cu adevărat unul dintre cei mai buni prieteni de-ai mei. Îl iubesc cu adevărat. Am rămas foarte apropiați. Cred că am rămas conectați și întotdeauna va exista o legătură, după toate acele scrisori pe care ni le-am trimis în vremurile întunecate ale vieții noastre. „, a mai spus Victoria.

SURSA:https://www.cancan.ro/o-femeie-casatorita-si-a-gasit-sufletul-pereche-intr-o-inchisoare-din-thailanda-cum-au-evoluat-lucrurile-intre-ei-20453402

RECLAMĂ
Articolul precedent„Bestia africană” aduce în România temperaturi de 39-40 de grade Celsius și un nor de praf saharian
Articolul următorMamaia, eșecul răsunător al unei plaje. „Lumea nu stă pe plajă sub niciun fel, e foarte, foarte departe”