Acasă STIRI SPORTIVE CS Universitatea a încheiat cu remiză stagiul în Prahova

CS Universitatea a încheiat cu remiză stagiul în Prahova

521
0

Cele două meciuri amicale disputate de CS Universitatea Craiova în cantonamentul de la Prahova s-au terminat la egalitate. După un 1-1 la Câmpina cu formaţia locală, FCM, a urmat sâmbătă dimineaţa o remiză albă contra unei echipe din Liga a II-a, Unirea Slobozia, într-un amical disputat la Brazi.

RECLAMĂ

Erik Lincar a folosit urmatoarea formulă: Brac – Cârjă, Ljubinkovic, Scarlat, Velcovici – C. Bardu, A. Ionescu, Dragalina, Precup, Ganea – Voinea. În repriza a doua au mai jucat: Irimia – Pătraşcu, Stancu, Opriţa, Pârvu, Dragicevic, Sin, Dragu, Vişan, Gado.

De partea cealaltă, Adrian Mihalcea a mizat pe: Dobre – Tudorache, Soare, Panait, Toma – Roşu, Macare, Mihai, Dedu – Jianu, V. Gheorghe. Pe parcursul reprizei secunde au mai evoluat: Baruch – Ivaşcă, Lazăr, Ibrian, Florea, Popescu, D. Gheorghe, Antoniev.

La finalul partidei de la Brazi, care a coincis cu încheierea celui de-al treilea cantonament al verii, Gabriel Velcovici a delcarat: „Mă bucur că am trecut cu bine peste cele trei stagii de pregătire. A fost o perioadă grea, dar necesară având în vedere că suntem o echipă nouă, nu ne cunoşteam între noi. Relaţiile de joc au început să se închege şi, sunt convins, de la meci la meci vom arăta din ce în ce mai bine. Revenim în Craiova după o perioadă atât de lungă în care am stat în cantonamente, cu siguranţă vom arăta o formă mai bună în amicalul cu CS Mioveni. Publicul craiovean este dornic de fotbal şi vrea ca noi să revenim în Bănie cu victorii”.

De săptămâna aceasta, alb-albaştrii se vor pregăti în Bănie, primul antrenament fiind programat mâine după-amiază, pentru ca vineri să se dispute pe „Ion Oblemenco” amicalul cu CS Mioveni.

Astăzi, la prânz, este programată o conferinţă de presă, în care vor fi prezentaţi trei foşti jucători ai Ştiinţei care au fost deja instalaţi în staff-ul clubului.

Astfel, Ovidiu Stângă va fi şeful scouterilor, ocupându-se de toate probleme legate de centrul de copii şi juniori, Silvian Cristescu urmează a îndeplini o funcţie de conducere, iar Cornel Papură va fi antrenorul echipei secunde a clubului, care va evolua în Liga a IV-a. sursa: http://liga2.prosport.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentEmil Săndoi a plecat de la naționala de tineret! Cine îi va lua locul
Articolul următorDenisa manelista a „rupt” cluburile din New York cu piesa „Ai se eu te pego”! Uite-o in actiune!