Un nou caz de mită în Poliţie. De data aceasta în Timiş. Toţi cei zece poliţişti ai serviciului de înmatriculări au fost reţinuţi pentru luare de mită. Agenţii sunt acuzaţi că au luat şpagă de sute de ori în ultimele luni, pentru înmatricularea unor mașini fără programare. Până se face lumină în dosar, activitatea serviciului de înmatriculări este suspendată.
Luni, la primele ore ale dimineţii, zece agenți de poliție de la Compartimentul Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Timișoara au fost duși la audieri. Potrivit procurorilor, cei zece poliţişti ar fi cerut şi primit mită de 384 de ori în ultimele patru luni. Vorbim despre sume cuprinse între 20 și 100 de lei. Agenţii și-ar fi încălcat sarcinile de serviciu şi ar fi înmatriculat mașini fără programare sau ar fi procesat mai multe dosare de înmatriculare auto la o singură programare.
Toţi cei 10 angajaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Nu este prima dată, însă, când se întâmplă astfel de fapte. În ultimele luni, au avut loc descinderi similare și Poliţia Rutieră din Suceava și Sibiu.
Astăzi, 14 iunie 2021, la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Timiș au pus în executare un număr de 10 mandate de aducere față de 10 agenți de poliție din cadrul S.R.P.C.I.V. – Compartimentul Înmatriculare și Evidență a Vehiculelor Rutiere Timișoara, suspectați de săvârșirea mai multor infracțiuni de luare de mită.
În fapt, din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceștia au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare.
În perioada menționată, cercetările au evidențiat înfăptuirea a 384 de acte materiale de luare de mită. La acest moment, cei 10 agenți de poliție sunt audiați de către procurorul de caz la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, urmând ca acesta să dispună în consecință cu privire la luarea unor măsuri preventive. La activitățile de procedură penală s-a beneficiat de sprijin din partea D.G.A. – Centrul Operațional 2 Timișoara și Serviciul Județean Anticorupție Arad. În funcție de evoluția cercetărilor vom reveni cu detalii”, a transmis ieri Direcția Generală Anticorupție – Timiș.