Acasă STIRI SPORTIVE Craiova și-a luat gândul de la titlu: ”Trebuie să recunoaștem asta”

Craiova și-a luat gândul de la titlu: ”Trebuie să recunoaștem asta”

362
0

Octavian Benga (40 de ani), secundul lui Marinous Ouzounidis de la Universitatea Craiova, a vorbit înainte de meciul cu CFR Cluj, ce poate fi urmărit mâine, de la ora 21:30, în direct pe Digi Sport 1.

RECLAMĂ

Fostul antrenor al ASU Poli Timișoara spune că oltenii se luptă acum pentru locul trei și pentru câștigarea Cupei României, acolo unde o vor înfrunta în finală pe Astra.

Octavian Benga: ”Trebuie să recunoaștem asta”

„Ne aşteaptă un joc dificil contra celor de la CFR Cluj, i-am mai întâlnit în acest campionat de câteva ori, îi cunoaştem foarte bine, cum şi ei ne cunosc pe noi. Ne dorim foarte mult să câştigăm, în primul rând pentru a ne consolida locul 3, apoi şi pentru a ne mulţumi fanii, care aşteaptă şi ei o victorie.

În ultimul timp am suferit din cauză că am avut accidentaţi şi suspendaţi, dar căutăm soluţii şi sperăm să formăm un prim 11 care să ne ducă spre victorie.

Trebuie să recunoaştem că pentru noi primordială este câştigarea Cupei României, toată lumea îşi doreşte asta, dar şi obţinerea locului 3 este importantă, iar primul meci este întotdeauna cel mai important şi ne dorim să obţinem victoria cu CFR.

Apoi vor urma alte două meciuri foarte dificilă săptămâna viitoare, cel cu FCSB, pe care îl tratăm serios, şi finala Cupei României, care este esenţială pentru noi.

Echipa noastră are o susţinere numeroasă, ştie toată lumea patima care este în Oltenia, ar fi foarte important pentru noi să jucăm în faţa fanilor, fiindcă ne-au lipsit foarte mult. Ştiu că clubul nostru este pregătit din toate punctele de vedere să primească spectatorii şi sunt convins că şi ei abia aşteaptă să revină pe stadion lângă echipă.

Rămâne de văzut cât de repede se mişcă autorităţile, FRF sau cine se ocupă pentru ca suporterii să poată veni la meciuri”, a spus Octavian Benga.

Universitatea Craiova este pe locul trei înainte de meciul cu CFR, cu 37 de puncte, la un singur punct în fața celor de la Sepsi, care ocupă locul patru.

SURSA: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/craiova-si-a-luat-gandul-de-la-titlu-trebuie-sa-recunoastem-asta-1101767

RECLAMĂ
Articolul precedentAnna Lesko, de neignorat într-o salopetă cu decolteu adânc. Fanii au fost plăcut surprinși: „J.Lo de România”
Articolul următorRona Hartner divorțează! Anunțul dureros, în direct la TV: “Nu o să afle nimeni ce s-a întâmplat, e singura soluție”