Acasă STIRI SPORTIVE ”Cel mai prost meci!”. Marinos Ouzounidis nu s-a ferit de cuvinte, după...

”Cel mai prost meci!”. Marinos Ouzounidis nu s-a ferit de cuvinte, după înfrângerea cu Clinceni: ”Asta am meritat”

377
0

Marinos Ouzounidis a fost dezamăgit de jocul oltenilor și crede că e cel mai prost meci de la venirea sa.

RECLAMĂ

”Am obținut ce am meritat, nu am jucat ce știm, am făcut greșeli și asta merităm. Am încercat să atacăm, am greșit multe pase, nu am meritat să câștigăm.

Nu am vorbit despre titlu nici înainte, nu vorbesc nici acum. Trebuie să ne recuperăm agresivitatea, astăzi am făcut un joc foarte, foarte prost.

Marinos Ouzounidis: ”Cel mai prost meci de când sunt eu aici”

Până acum jucătorii au dat tot ce au putut, azi a fost un meci prost, o zi proastă. Dar pierdem împreună, câștigăm împreună.

Nu ne gândim la FCSB – CFR, mai bine ne gândim la noi, la motivația noastră, nu să sperăm la rezultate favorabile de la contracandidate.

Am văzut azi o echipă goală, cred că am făcut cel mai prost meci de când sunt eu aici, trebuie să găsim un fel de a continua, de a lupta”, a declarat Marinos Ouzounidis după meci.

După înfrângerea cu Academica Clinceni, Universitatea Craiova rămâne pe locul trei în play-off-ul Ligii 1, cu 37 de puncte, două în spatele celor de la FCSB și patru mai puțin decât liderul CFR Cluj, formații care joacă meciul direct în această rundă, luni, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1.

SURSA: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/cel-mai-prost-meci-marinos-ouzounidis-nu-s-a-ferit-de-cuvinte-dupa-infrangerea-cu-clinceni-asta-am-meritat-1085287

RECLAMĂ
Articolul precedent„Craiova a părut o echipă fără identitate, fără nerv!” Ce a observat un fost tricolor după eșecul formației lui Ouzounidis
Articolul următorO celebră prezentatoare TV este însărcinată cu cel de-al doilea copil. Ce sex are bebelușul și când se va naște